După cum arată Jan van Helsing în lucrarea „Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX” , în decembrie 1919 s-au adunat, într-un cerc foarte restrâns, membri ai organizaţiilor oculte germane Thule şi Vrill într-un ocol silvic, unde s-a decis construirea unui aparat de zbor cu totul revoluţionar. Matern Friedrich aduce câteva informaţii interesante în cartea „OZN-urile – arme secrete germane?”, precizând că unul dintre inventatorii de marcă, ce a avut o contribuţie semnificativă la realizarea discurilor volante naziste intre anii 1938 şi 1945, a fost Viktor Schauberger (1885-1958).
După cum precizează Matern Friedrich, acesta a văzut o copie a unei scrisori trimise de Schauberger unui prieten al său, în care susţinea că a lucrat în lagărul de concentrare de la Mathausen, unde a condus o echipă formată din oameni de ştiinţă germani şi străini, ce a avut drept scop construcţia unui disc volant. În scrisoarea lui Schauberger erau precizate câteva aspecte şi caracteristici tehnice surprinzătoare:
„Discul volant testat în data de 19 februarie 1945, lângă Praga, a reuşit să atingă viteza de 2.200 km/oră în zbor orizontal şi s-a înălţat la altitudinea de 15.000 m în 3 minute. El a fost construit pe baza schiţelor prototipului Mod 1.1, perfecţionat în lagărul de concentrare Mathausen de o echipă de ingineri şi specialişti în rezistenţa materialelor, proveniţi din rândul prizonierilor, care mi-au fost repartizaţi mie. Abia după sfârşitul războiului am auzit, de la unul din subordonaţii mei, un ceh, că exista un program intensiv de perfecţionare a discurilor volante. Din ceea ce am înţeles, chiar înainte de sfârşitul războiului, nava a fost distrusă din ordinul lui Keitel. De atunci nu am mai auzit nimic.
Referitor la acest aspect, trebuie precizat că, în respectivul proiect, au fost implicaţi şi câţiva specialişti în armament, care şi-au desfăşurat activitatea la Praga, la scurt timp după întoarcerea mea la Viena. Ideea fundamentală care a stat la baza construcţiei discurilor volante constă în crearea unei zone de presiune scăzută la nivel atomic, care se poate realiza în doar câteva secunde, prin punerea în mişcare a aerului sau a apei, prin scăderea gradientului de temperatură”.
Despre Viktor Schauberger am vorbit şi eu în articolul meu din ianuarie 2015 – Proiectele secrete naziste de farfurii zburătoare: Vril1, V7 şi Haunebu 1! Ele foloseau doar energia gravitaţiei! De aici provin OZN-urile pe care le vedem pe cer în ultimii 70 de ani! – în care spuneam următoarele:
„În 1939, fizicianul german Victor Schauberger a realizat un proiect pentru o farfurie zburătoare care să folosească o energie despre care el spunea că putea fi extrasă din vibraţiile tonale, sau „armonicile” cosmosului. Oricât de absurdă pare această teorie, cercetarea lui Schauberger a atras atenţia lui Adolf Hitler, care s-a oferit să asigure fonduri pentru construirea farfuriei anti-gravitaţionale a acestuia. Dar Schauberger, care era un pacifist convins, l-a refuzat pe Hitler. El era interesat să dezvolte o tehnologie care să fie în armonie cu natura, nu care să o distrugă. Nu se ştie dacă planurile lui Schuberger au părăsit vreodată planşeta lui de desen sau nu”.