OZN-urile secrete ale naziştilor: „Mingi de foc” cu aureole de foc

În cartea sa despre OZN-uri „De unde vin acestea?”, Peter Brookesmith discută pe baza unei istorii a unui savant german implicat în proiectele strict secrete ale farfuriilor zburătoare naziste. Cu referire la acest om de ştiinţă, Rudolph Schriever, Brookesmith dezvăluie:

… „Discul zburător” al acestuia este gata pentru testare la începutul anului 1945, dar odată cu înaintarea Aliaţilor în Germania, testarea a fost anulată, aparatul, distrus, iar documentele sale complete pierdute sau furate în haosul retragerii naziste (aceasta este varianta oficială a „poveştii”).

Schriever a murit în scurt timp după aceste dezvăluiri, convins până la urmă că urmărirea OZN-urilor după sfârşitul războiului au fost dovada că ideile lui incipiente au fost dezvoltate în continuare, dând rezultate de succes. Dar ce erau acei Foo Fighters? Un autor italian, Renato Vasco, a propus o identificare a acestui termen în cartea sa publicată prima dată în 1968. Potrivit lui, Foo Fighter era, de fapt, FEUERBALL (Bolid)-ul german, pentru prima oară construit într-o instituţie aeronautică din Wiener Neustadt. Nava era o ambarcaţiune zburătoare plată, alimentată de un turboreactor. Aceasta a fost folosită în timpul perioadelor de la sfârşitul războiului atât ca un dispozitiv antiradar, cât şi ca armă psihologică de perturbare a piloţilor Aliaţi. Vasco spune:

„Aureola de foc din jurul perimetrului acesteia – cauzată de un bogat amestec de combustibili – şi aditivii chimici care întrerupeau fluxul de energie electrică prin supraionizarea atmosferei în apropierea locului, în general în jurul aripilor sau a suprafeţelor cozii, expunea radarul H2S de pe avion acţiunii unor câmpuri electrostatice şi impulsuri electromagnetice puternice”.

Vesco susţine, de asemenea, că principiile de bază ale FEUERBALL-ului au fost ulterior aplicate la o „navă aeriană circular simetrică” mult mai mare, cunoscută sub denumirea de KUGELBLITZ (Minge de Fulger), care putea avansa vertical datorită propulsiei jet.

Din moment ce nici britanicii, nici americanii, nici ruşii cel mai probabil că nu vor fi dispuşi să dezvăluie vreodată ce anume a fost descoperit în fabricile secrete ale Germaniei naziste, merită remarcat faptul că, în 1945, Sir Roy Feddon, liderul unei misiuni tehnice în Germania din partea Ministerului britanic al Producţiei de Aeronave, a declarat:

„Am văzut destul de multe proiecte de-ale lor şi planuri de producţie ca să înţeleg că, dacă ei ar fi reuşit să prelungească războiul cu câteva luni, ne-am fi confruntat cu o serie de evoluţii totalmente noi şi mortale în domeniul războiului aerian”.

În 1956, căpitanul, apoi şeful Proiectului Cartea Albastră a forţelor aeriene a SUA, Edward J. Ruppelt, a fost în măsură să precizeze:

„Când s-a terminat cel de-al Doilea Război Mondial, germanii aveau în curs de dezvoltare mai multe tipuri de nave aeriene şi proiectile ghidate. Majoritatea dintre acestea erau în etapele preliminare, dar acestea erau unicele nave cunoscute care ar fi putut vreodată să se apropie de performanţele obiectelor raportate de observatorii de OZN-uri”.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.