A fugit Hitler în Antarctica, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, cu o farfurie zburătoare secretă ce putea atinge viteza fantastică de 40.000 de km/h!?
În 1919, în Germania, în localitatea Ramsau, a luat fiinţă organizaţia „VRIL”, din care făceau parte oameni de ştiinţă ca V. Schanberger, dr. Schumann, Schriewer, Habermohl, Miethe, Belozic etc. Această organizaţie şi-a propus, printre altele, construirea unei farfurii zburătoare, cu ajutorul energiilor alternative.
Mai mulţi cercetători independenţi au studiat rezultatele obţinute de „VRIL” şi au ajuns la concluzii şocante. Astfel, se pare că VRIL, cu adevărat, a reuşit, în secret absolut, construirea unor farfurii zburătoare (de aici, avalanşa de OZN-uri observate în lume începând cu anii ’40).
Astfel, primul prototip de farfurie zburătoare a fost construit în 1922, dar în anii ’30 ar fi fost construite modelele RFZ1, RFZ2 şi RFZ3. Ultimul model, ridicat în 1939, putea atinge chiar şi fantastica viteză de 17.000 de km/h, putând transporta 8 oameni la bord. În mod oficial, cel mai rapid aparat zburător cu pilot a fost atins de avionul hipersonic North American X ‑ 15A ‑ 2 ce a prins viteza de 7.270 km/h, prinsă în 1967.
Aceste farfurii zburătoare naziste secrete au fost fotografiate de mai multe ori în timpul celui de-al doilea război mondial (de exemplu, celebrul OZN fotografiat deasupra oraşului Praga).
După 1942, ar fi fost concepute seria de farfurii zburătoare Haunebu: I, II şi III. Cel mai performant era Haunebu III, ce avea un diametru de circa 70 de metri, putea transporta până la 30 de oameni la bord, zbura constant cu viteza de 7.000 de km/h, dar putând atinge chiar şi 40.000 km/h când era nevoie. Şi, ţineţi minte, acest Haunebu III avea o autonomie de zbor de 8 săptămâni.
Unii o să se întrebe: dacă naziştii aveau o tehnologie atât de avansată, cum de n-au câştigat războiul cu ele? Răspunsul e simplu: ele nu puteau fi folosite în scopuri militare, întrucât folosirea energiei magnetice împiedica lansarea din interior a focurilor de armă.
Ufologul şi cercetătorul Vladimir Terzinski pretinde că, în ultimele zile ale celui de-al doilea război mondial, Hitler şi alţi apropiaţi s-au îmbarcat în farfurii zburătoare şi s-au îndreptat către bazele secrete subterane din Antarctica, construite de nazişti încă din anii ’30. Şi de acolo, ei ar mai fi trăit mult timp şi bine…
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
În 1919, în Germania, în localitatea Ramsau, a luat fiinţă organizaţia „VRIL”, din care făceau parte oameni de ştiinţă ca V. Schanberger, dr. Schumann, Schriewer, Habermohl, Miethe, Belozic etc. Această organizaţie şi-a propus, printre altele, construirea unei farfurii zburătoare, cu ajutorul energiilor alternative.
