„Jetpack”-ul sau „rucsacul-zburător“ este aparat portabil pentru zbor individual. El se află încă în etapa de încercare, iar comercializarea sa pe scară largă nu a devenit încă realitate. Se pare însă că, cel puţin în desene, jetpack-urile erau populare acum vreo 500 de ani, căci ele au fost găsite într-o carte în limba germană din 1530, care a fost recent digitalizată de Universitatea din Pennsylvania. Desenele au atras atenția unui blogger australian, ceea ce a dus la studierea lor recentă de către cercetătorul Mitch Fraas. Dar ştiţi ce e ciudat? Desenele vechi de 500 de ani prezintă nişte pisici cu jetpack-uri!
Se pare ca artistul din secolul al XVI-lea a propus aceste jetpack-uri ca arme de atac. Dar, în loc să fie vorba de o versiune renascentistă a lui „Iron Man” zburător, artistul a propus transformarea pisicilor în arme. Ideea era simplă: decât să se încerce asediul anevoios al unui castel sau oraș, mai bine s-ar prinde o pisică, i-am ataşa un dispozitiv jetpack pe spate ei, i-am da foc și apoi am elibera pisica, care, intrând în panică, ar fugi acasă, dar ar putea incendia întreg oraşul. Însă cercetătorul Mitch Fraas spune că aceasta ar fi o idee foarte proastă, pentru că animalele puţin probabil că s-ar fi întors la locul de unde au fost răpite şi ar fi dat foc la tabăra „creatorilor de jetpack-uri.”
Concluzia este aceasta: dispozitivul din spatele pisicii din aceste desene nu poate fi o tehnologie modernă a sec.XX-XXI („jetpack”-uri zburătoare), ci un dispozitiv medieval proiectat pentru a incendia. Nu ştim dacă ele au fost puse şi în practică, căci mi-ar fi părut rău pentru bietele pisic chinuite…
Sursa articolului: The Guardian.com