Începem pe site-ul Lovendal o serie despre misterele Munţilor Carpaţi ai României. Aceşti munţi au provocat de-a lungul timpului o serie de ipoteze şi presupuneri care mai de care mai interesante. Unii zic că Carpaţii noştri ar fi munţi sfinţi, magici…dar cine ştie care e adevărul? În articolul acesta vom vorbi despre Babele din Munţii Bucegi şi din Munţii Ceahlău.
Vom începe mai întâi cu un extras din lucrarea „Munţii României” (1936) scrisă de Al. Bădăuţă:
„Babele încetează de a fi numai un accident geologic: simple pietre, fie aruncate de o uriaşă praştie a adâncurilor pământului, fie prăvălite dintr-un munte, astăzi dispărut. Simţi trăind în jurul lor o întreagă lume nevăzută. Vecinătăţile lor se populează de o mulţime de fiinţe magice. Închipuirea vede aievea, urcând pe poteci a căror urmă noi am pierdut-o de mult, procesiunile de preoţi păgâni, îmbrăcaţi în odăjdii grele, cu sunătoare brăţări şi podoabe de aur. Ei izvorăsc din adâncurile Peşterii Ialomiţei, unde tradiţia mai păstrează şi azi un schit de călugări; şi mână din urmă cirezile de vite destinate sacrificiului. Pe aceste pietre, altădată altare, sângele şi focul răscumpărau probabil păcate şi potoleau mâniile unor zei care, de bună seamă, nu mai locuiesc azi pe aici. Vântul frângea apoi lujerile subţiri ale fumului care se ridica spre cer. Aromele tari ale pădurii înăbuşeau pe acele ale mirodeniilor arse. Procesiunea întreagă se trăgea în peşteră şi spre adâncurile văii”.
Babele = zeitatea Marea Mumă?
Babele sunt atât de perfect asimilate vieţuirii montane de la noi, încât numele lor a fost foarte divers atribuit, începând de la formele de relief ca atare şi până la cozonacii înalţi de Paşti, cărora în nordul Moldovei tot „Babe” li se spune. Aceste Babe, şir de megaliţi carpatici aflaţi pe culmea muntelui omonim, o personifică pe Marea Mumă, divinitate supremă feminină, considerată o mamă comună atât zeilor, cât şi populaţiilor pastorale care o divinizau sub diversele ei nume: Rhea, Gaia (Geea), Dacia, Terra Dacia, Dacia Augusta, Dachia, Dochia, Dochiana. În basmele şi legendele noastre o întâlnim mai ales sub numele de Baba Dochia.
Situate în preajma Omului – megalitul carpatic care, în vechea teogonie carpato-dunăreană, îl reprezenta pe Saturn, venerat şi el ca părinte al zeilor şi al oamenilor – Babele întregesc pentru acest platou-sanctuar perechea primordială „El şi Ea”, ca principiu al triumfului speciei umane în raport cu eternitatea. Stâncile care poartă denumirea generalizată de Babe sunt însă răspândite nu doar în Bucegi, ci peste tot în Carpaţi.
Făcând adeseori subiectul multora dintre legendele păstrate cu sfinţenie de tradiţia poporului nostru, ele amintesc sub varii forme cunoscuta poveste a transformării Babei Dochia în stană de piatră. Cu toată răspândirea acestor megaliţi în întregul areal carpatic şi, hiar, subcarpatic (v. zona Rucăr), cele mai cunoscute şi celebre Babe se află totuşi aici, în Bucegi.
Pietre masive ce apar inexplicabil pe păşunile alpine
Solitare sau grupate – uneori chiar şi patru la un loc – aceste stane de piatră se înalţă brusc şi aparent inexplicabil din grosul covor de ierburi al păşunilor alpine, reprezentând acea formă bizară, specifică, într-un cadru măreţ care le conferă un aer misterios, impresionându-l chiar şi pe omul civilizat de astăzi. Nu am aflat în alte părţi asemenea stânci specifice, cu excepţia celor de la Negev, în peninsula Sinai.
Tradiţia populară, aşa cum am văzut, mai atribuie acestor stânci şi rolul unor altare ce serveau fie sacrificiilor animaliere, fie chiar unor sacrificii umane pe care geto-dacii ştim că le practicau periodic la fiecare cinci ani, pentru a trimite doleanţele comunităţii lor de triburi către marele zeu.
Părerea lui Cantemir despre Babele din Ceahlău
Să vedem şi care este părerea lui Dimitrie Cantemir despre megaliţii de tip Babe, în fapt având în faţă cea mai veche referire de la noi despre megaliţii carpatici:
„Cel mai înalt dintre munţi e Ceahlăul, care, dacă ar fi fost cunoscut celor vechi, n-ar fi fost mai puţin vestit decât Olimpul, Pindul sau Pelion… în mijlocul lui se vede o foarte veche stană de piatră, înaltă de cinci coţi, care înfăţişează o babă înconjurată de 20 de oi, din care curge necontenit un izvor de apă. Îţi vine greu să spui cu siguranţă dacă natura şi-a arătat în acel monument jocurile sale, sau dacă mâna iscusită a unui meşter l-a ridicat astfel, căci statuia nu este aşezată pe nici un soclu, ci se ţine una cu întreaga stâncă, având însă pântecele şi spatele libere; şi dacă ai voi să admiţi că s-ar fi uns crăpăturile cu vreun var fabricat de om, totuşi nu poţi concepe în ce chip s-a adus acel izvor prin picior în partea în care curge, pentru că împrejur nicăieri nu se vede vreo fântână sau urmele vreunui curs de apă.
E probabil să fi servit pentru cultul idolilor acelor neamuri, iar preoţii lor obişnuiau aci prin mijloace naturale, aci prin meşteşugurile magiei, să facă lucruri prin care să poată produce în mulţimea lesne-încrezătoare admiraţia şi credinţa în divinitate.”
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
