Orgoni Crystal

 

“Muma pădurii” este o fiinţă supranaturală ce produce şi bine şi rău? O incursiune fascinantă în lumea basmelor româneşti

105

blankProbabil că mulţi dintre noi au auzit de expresia “Eşti urâtă ca Muma pădurii”, dar oare câţi dintre noi ştim adevărata poveste care stă în spatele acestei fiinţe? Folcloristul Novacoviciu în cartea sa “Din comoara Banatului” ne vorbeşte despre această “Mumă a pădurii”, care, în opinia sa, ar fi o fiinţă care face oamenilor şi bine şi rău. Citez din opera sa:

* În pădure, există o ființă supranaturală, Muma pădurii, care supraveghează pădurile, le îngrijește, le crește, le apără de răufăcători și de cei ce, cu cuget rău, intră în pădure și încearcă acolo să facă numai stricăciuni. Îi ologește, aruncă asupra lor lemne și le frânge mâinile, le îndreaptă securile ca să-și taie picioarele, le frânge carul, roata sau altceva.

* Dimpotrivă, însă, pe cei ce cu sfială și evlavie intră în pădure – care-i stăpînirea ei – dacă-s slabi, îi ajută la tăiatul lemnelor, la încărcat, îi păzește pe ei și pe trăgătorii lor de toate primejdiile ce li s-ar putea întâmpla.

* Pe lângă toate cele arătate, se susține că bunătatea ei, în necazurile oamenilor, e foarte mare. Ea le mai dă celor necăjiți sfaturi de îndreptare, și le prescrie leacuri.

* Uneori, Muma pădurii apare ca o zână binevoitoare, care-i ajută pe copiii rătăciți în pădure și le arată calea.

* Există o poveste din bătrâni despre “Muma pădurii”. Astfel, se spune că un pușcaș rătăci umblând prin pădure, astfel că fu silit a se ghemui peste noapte sub un stejar bătrân, unde și adormi. Prin somn, numai ce aude că-l strigă cineva pe nume. Se trezește și, uitându-se în toate părțile, nu vede nimic. Culcându-se, aude din nou strigându-l. Se uită mai cu luare aminte și vede sus o babă, sluțenie mare, legănându-se pe picioare mereu, rânjindu-se la el și chemându-l la dânsa. Aceea era Mama-pădurii. Pușcașul încercă a pune mâna pe pușca încărcată, dar nu putu, căci frica îi îngreunase mâna și degetele îi erau țepene. Îi veni în gând să vâre mâna în sân, pentru a scoate crucea ce purta la piept… Mama-pădurii, văzând crucea, într-o clipă se schimbă; nu mai râdea, ci începu a plânge cu hohot, ștergându-și lacrimile cu părul despletit. Pușcașul întrebând-o de ce plânge, ea-i răspunse: “Dacă tu nu scoteai crucea, aveai s-o duci cu mine într-o veselie până la sfârșitul lumii; dar fiindcă ai scos crucea, zile bune nu vei mai avea”. Și spun, într-adevăr, bătrânii că acel om zile bune n-a mai avut cât a trăit.