Cine nu a fost niciodată la munte la marile înălţimi, pe la sfârşitul lui iunie ori începutul lui iulie, nu are de unde cunoaşte această frumoasă plantă. Bujorul de munte, denumit ştiinţific Rhododendron kotschyi, după numele descoperitorului său, botanistul austriac Kotschy, trăieşte într-o singură regiune de pe glob – zona înaltă, subalpină din Munţii Carpati – Munţii Retezat, Făgăraş, Bucegi sau Rodnei. El urcă până la 2.200 – 2.300 metri altitudine.
Patria genului Rhododendron este Asia sud-estică şi arhipelagul indonezian, botaniştii identificând aici peste 70 specii de rododendron cu flori mai mici sau mai mari, colorate în felurite nuanţe şi cu înăltimi de la 0,5 metri, cele ale tufelor pitice, până la arbori de 15 metri. În Europa, glaciaţiile din cuaternar au redus numărul speciilor la 7, toate înrudite între ele. În Munţii Scandinaviei se află bujorul pitic de munte, Rh. lapponicum, cu tulpinile strâns lipite de stânci şi numai cu florile îndreptate în sus.
În bătaia vântului, în lanţurile muntoase ale Pirineilor, Alpilor şi Carpaţilor, trăiesc trei specii de bujor de munte, cu florile roz sau roz-violacee şi cu înălţime scundă, ce nu depăşeşte 0,5 metri. În ţara noastră, menţionăm specia endemică amintită, Rhododendron kotschyi. Se recunoaşte uşor prin tufele rotunde, cu frunzele groase, pieloase şi netede pe margini. Vârful fiecărei ramuri se termină cu un buchet de flori, relativ mici în comparaţie cu cele ale speciilor asiatice, de culoare roz-liliachie şi parfum discret de flori de vişin. Planta, fiind într-o anumită măsură toxică, nu este păscută nici de vite, nici de oi, nici de capra neagră. În schimb, ceaiul din flori are aromă şi calităţi uşor diuretice.
În Munţii Alpi există două specii înrudite cu bujorul nostru de munte. Rh. ferrugineum, denumit aşa deoarece pe dosul frunzelor sale are o pistă de peri roşcaţi, trăieşte numai pe rocile acide, silicioase din Munţii Alpi până în Munţii Pirinei. Rh. hirsutum, cu frunzele prevăzute cu peri lungi şi albi, se află în Munţii Alpi, numai pe stâncile de calcar. În Munţii Caucaz şi în jurul Mării Mediterane mai trăiesc trei specii inrudite de Rhododendron. Una se întâlneşte doar în Munţii Caucaz: Rh. caucasicum, cu florile albe. Alta se află atât în Munţii Caucaz, cât şi în cei din Asia Mică; datorită florilor sale galbene se numeşte Rh. luteum. În fine, a treia specie – descoperită pentru prima dată în zonele muntoase, situate la răsărit de Marea Neagră a fost denumită Rh. ponticum.
În România, bujorul de munte sau smârdarul este o specie ocrotita, fiind endemică, proprie Munţilor Carpati. În zona subalpină a Munţilor Carpati, bujorul de munte formează asociaţii de plante originale, care nu se găsesc în altă parte pe glob. În afara raţiunii ştiinţifice, ocrotirea bujorului de munte are şi motivaţii de ordin estetic şi afectiv. Într-adevăr, tufa în plină floare conferă un colorit specific plaiurilor noastre de munte, creând o ambianţă proprie, de negăsit în altă parte. Nu degeaba ciobanii noştri i-au dat denumiri atât de frumoase ca „bujor de munte”, „smârdar”, „trandafiraş de munte” sau „ruja munţilor”
.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
