Oamenii de știință au analizat 369 de stele și le-au comparat cu Soarele nostru. Spre surprinderea lor, cercetătorii au descoperit că Soarele nostru este foarte diferit de celelalte stele și se pare că avem o imagine distorsionată a Soarelui nostru.
Soarele este o stea în continuă schimbare. Uneori, numeroase pete solare întunecate acoperă suprafața vizibilă, iar alteori suprafața este complet „goală”. Cu toate acestea, după standardele cosmice, Soarele este extraordinar de monoton.
Pentru prima dată, oamenii de știință au comparat Soarele cu sute de alte stele cu perioade de rotație similare. Multe dintre ele au prezentat variații mult mai puternice. Aceasta ridică întrebarea dacă monotonia Soarelui este o trăsătură de bază sau dacă steaua noastră trece pur și simplu printr-o fază neobișnuit de liniștită.
Măsura în care variază activitatea solară (și astfel numărul de pete solare și luminozitatea solară) poate fi reconstruită folosind diferite metode – cel puțin pentru o anumită perioadă de timp. Începând cu anul 1610, de exemplu, există înregistrări sigure de pete solare; distribuția varietăţilor radioactive de carbon și beriliu din inelele copacilor și miezurile de gheață ne permite să tragem concluzii despre nivelul activității solare din ultimii 9.000 de ani. Astfel, oamenii de știință au constatat în mod regulat fluctuații comparabile cu cele înregistrate în ultimele decenii.
Cu toate acestea, 9.000 de ani este o perioadă foarte mică de timp, comparativ cu vârsta Soarelui nostru – de 4,6 miliarde de ani. Aşadar, e posibil ca de câteva mii sau zeci de mii de ani, Soarele să fi intrat într-o perioadă liniştită, şi, prin urmare, avem o imagine distorsionată a stelei noastre.
Deoarece nu există nicio modalitate de a afla cât de activ a fost Soarele cu miliarde de ani în urmă, oamenii de știință nu pot recurge decât la analiza alte stele asemănătoare. De aceea, cercetătorii au selectat stele candidate care seamănă mult cu Soarele nostru, în diferite proprietăţi: temperatura de la suprafaţă, vârsta, proporția de elemente mai grele decât hidrogenul și heliul, dar mai ales perioada de rotație. Şi asta, pentru că viteza cu care o stea se rotește în jurul propriei axe este o variabilă crucială.
Rotația unei stele contribuie la crearea câmpului său magnetic într-un proces dinamic din interiorul său, iar câmpul magnetic este forța motrice responsabilă de toate fluctuațiile activității stelei respective. Starea câmpului magnetic determină cât de des steaua emite radiații energetice și aruncă particule cu viteză mare în spațiul cosmic prin erupţii violente, precum şi cât de numeroase sunt petele stelare și regiunile luminoase de pe suprafața ei.
Cercetătorii au studiat un număr mare de stele care se rotesc în jurul propriei axe într-o perioadă cuprinsă între 20 şi 30 de zile. Soarele nostru are nevoie de aproximativ 24,5 zile pentru a se roti.
Rezultatele au fost surprinzătoare. Dacă în cazul Soarelui, fluctuaţia dintre fazele active şi inactive a fost de doar 0,07%, celelalte stele au arătat o variație mult mai mare, fluctuațiile lor fiind de aproximativ 5 ori mai puternice.
Asta înseamnă că steaua noastră a fost neobișnuit de slabă în ultimii 9.000 de ani și că pe scări de timp foarte mari sunt posibile fluctuații mult mai mari. Cu toate acestea, nu există niciun motiv de îngrijorare. Pentru viitorul previzibil, nu există nicio indicație despre o „hiperactivitate” a Soarelui nostru.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
