Arthur Conan Doyle (1859-1930) a fost un romancier britanic, celebru pentru a-l fi creat pe Sherlock Holmes – primul detectiv care apare într-o serie de romane polițiste.
Dar, mai puţin se ştie faptul că autorul care l-a creat pe Sherlock Holmes a scris în 1922 o carte intitulată „The Coming of the Fairies”, adică „Întoarcerea zânelor”. O carte fantastică, dar totuşi autorul încearcă să explice ştiinţific despre prezenţa „zânelor”. Iată ce spune el acolo:
„Minţii umane îi vine greu să accepte existenţa, la suprafaţa acestei planete, a unei populaţii poate la fel de numeroasă ca şi rasa umană, care îşi desfăşoară strania activitate în felul său, despărţită de noi doar printr-un nivel vibratoriu diferit. Căci noi nu vedem obiectele decât în limitele culorilor spectrului nostru, în timp ce dincolo de el există infinite vibraţii colorate, pe care nu le putem vedea. Dacă vom concepe că poate exista o rasă de fiinţe alcătuite din materie, ale căror unde prea scurte sau prea lungi nu pot, din acest motiv, să fie percepute de noi, aceste fiinţe rămân invizibile pentru noi – exceptând cazul când am putea să intrăm pe aceeaşi lungime de undă – sau s-o adaptăm lungimii noastre. Exact acest lucru înseamnă, de altfel, mediumnitatea: mediumul este capabil să-şi modifice vibraţiile, intrând pe alte lungimi de undă”.
Această justificare printr-o diferenţă de nivel vibratoriu este foarte modernă; şi totuşi este scrisă în 1922, perioadă când, cu excepţia câtorva pionieri, materia era văzută doar ca o suprapunere de corpusculi, neglijând faptul că fiecare dintre aceştia este în mod constant animat de o mişcare vibratorie, o undă. Căci totul este vibraţie. Lungimea de undă care caracterizează nivelul vibratoriu determină deci starea materială a oricărui fenomen, a oricărui obiect, a oricărei fiinţe vizibile sau invizibile.
