Oamenii de știință se pregătesc pentru a dezvălui o nouă planetă în vecinătatea galaxiei noastre, aceasta fiind considerată a fi asemănătoare Pământului și orbitând steaua sa la o distanță care ar putea favoriza viața, scrie săptămânalul german „Der Spiegel”.
Exoplaneta orbitează o stea celebră, numită Proxima Centauri, ce face parte din sistemul de stele Alpha Centauri, şi care este cea mai apropiată stea faţă de noi, aflându-se la doar 4,2 ani-lumină distanţă, adică la aproximativ 271.000 de ori distanța dintre Pământ şi Soare.
„Planeta încă fără nume se crede că este foarte asemănătoare Pământului și orbitează Proxima Centauri la o distanţă care ar putea permite să aibă apă în stare lichidă la suprafața sa, o condiţie importantă pentru apariția vieții”, scrie revista germană. Ea a mai adăugat faptul că niciodată până acum oamenii de știință nu au descoperit un al doilea Pământ, care să fie atât de aproape de noi.
Observatorul European de Sud (ESO) va anunța descoperirea la sfârșitul lunii august 2016. Solicitat de agenţia AFP, purtătorul de cuvânt al ESO, Richard Hook, refuză să confirme sau să nege această informaţie: „Noi nu facem niciun comentariu”, a spus el.
NASA a anunţat descoperirea de noi planete în trecut, dar cele mai multe dintre aceste lumi erau fie prea fierbinţi fie prea reci pentru a găzdui apă sub formă lichidă. Anul trecut (2015), agenția spațială americană a dezvăluit o exoplanetă pe care a descris-o drept „geamănul cel mai apropiat al Pământului”. Kepler 452b este o exoplanetă cu aproximativ 60% mai mare decât Pământul și ar putea avea vulcani activi, oceane, un Soare ca al nostru și un an care durează 385 de zile. (Despre această planetă, am scris un articol critic la adresa NASA anul trecut: Ce veste fantastică: NASA a găsit o planetă geamănă Pământului, aflată la 1.400 de ani-lumină şi care îşi orbitează steaua exact în 384,84 de zile! NASA, ne crezi atât de proşti!?).
Sursa: phys.org
2 comentarii la „Breaking news – o descoperire şocantă a astronomilor! Se pare că ei au găsit o planetă foarte asemănătoare cu Pământul, care orbitează cea mai apropiată stea faţă de Soare – Proxima Centauri!”