În anul 2000, papa de atunci, Ioan Paul al II-lea, a făcut senzaţie după ce a declarat că se pronunţa în favoarea explorării spaţiului cosmic, neexcluzând posibilitatea existenţei în Univers şi a altor forme de viaţă. N-ar trebui să fie de mirare această luare de poziţie a unui papă (din care se desprinde posibilitatea existenţei vieţii extraterestre), din moment ce astronomul Vaticanului, Jose Luis Funes, stârnise mirarea celor care îl ascultau cu acea afirmaţie de-a dreptul şocantă (tot în anul 2000): „Extratereştrii există şi sunt fraţii noştri”.
Luis Funes a publicat un studiu fundamental despre discurile galactice şi galaxiile în formă de disc (care a reprezentat tema congresului organizat la Roma la Universitatea Gregoriană Pontificală în perioada 12-16 iunie 2000, de către Observatorul Astronomic al Vaticanului). El a spus următoarele: „Într-o galaxie tipică, cu o concentrare de o sută de miliarde de stele, ar putea exista numeroase planete gemene ale Pământului locuite de nişte fiinţe aşa ca noi”, această declaraţie făcând-o cotidianului „Corriere della Sera”.
El a mai adăugat atunci următoarele: „Dacă aceste planete există – aşa cum cred eu – atunci ele pot fi considerate drept surorile celorlalte şi rod al Creaţiei. Cred că pe celelalte planete ale sistemului solar există numai nişte forme de viaţă foarte primitive, aşa ca bacteriile sau viruşii. Civilizaţiile evoluate sunt departe de noi, invizibile şi de neatins deocamdată, aşa cum sunt şi îngerii şi ei rod al Creaţiei”.