În Anglia, o creatură coborî dintr-o navă zburătoare ciudată, şi, în mai puţin de 1 minut, şi-a dat suflarea, după ce localnicii au aruncat cu pietre în ea… O fi adevărată povestea?


Oamenii s-au întâlnit cu extratereştrii (sau cu creaturile din alte dimensiuni) încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, aşa cum ne spune călugărul benedictin englez Mathieu Paris, în lucrarea sa „Historia Anglorum”, pe 1 ianuarie 1254, un „potop de stele” a terorizat locuitorii din Souin Albans, în Middlesex (Anglia).

În lucrarea mai sus menţionată se observă un desen care arată cum episcopul şi alte persoane de vază ale localităţii sunt terorizaţi, cu faţa spre cerul care pare a se căsca, lăsând să cadă din mai multe părţi o ploaie de stele, în timp ce un glob fumegând se înalţă în văzduh.

În acelaşi text, Paris a încercat să dea şi o explicaţie naturală a fenomenului întrebându-se dacă era vorba despre un miraj sau despre reflectările luminii aurorei.

Ceva mai târziu, peste 16 ani, în anul 1270, nişte oameni din Bristol, Anglia, au relatat că văzuseră pe cer o mică navă. Cuprinşi de spaimă, au mai apucat să vadă cum de pe acea navă fusese lăsată o scară pe care a coborât pe pământ o creatură ciudată. Fiinţa aceea dădea semne că ar fi avut probleme cu respiraţia şi „părea a fi cuprinsă de sfârşeală”.

Câţiva din cei de faţă au început să arunce cu pietre în străin, care „în mai puţin de un minut şi-a dat suflarea”. Cronicarii vremii nu au dat niciun fel de amănunt în legătură cu înfăţişarea acelei făpturi şi nici cu ceea ce s-a făcut cu trupul ei. Dat fiind faptul că lipsesc nişte referiri istorice documentate şi precise, unii ar spune că naraţiunea trebuie să fie luată drept pură născocire. Dar, dacă e adevărată?


Lasă un comentariu