Liberio, papă între 352-366, ar fi primit, în vis, porunca îngerilor de a construi la Roma o nouă biserică, pe locul unde va cădea o ninsoare miraculoasă. Şi ninsoarea a căzut a doua zi, într-un august fierbinte, acolo unde avea să se înalţe bazilica Santa Maria Maggiore…
Pornind de aici şi de la data neobişnuită a ninsorii, se pune întrebarea dacă miracolul n-ar putea fi interpretat astăzi mai curând ca „o cădere de vată silicioasă, asociată prezenţei unor OZN-uri discoidale şi ţigariforme…”.
Vata silicioasă, numită „părul îngerilor” în ţările anglofone şi „firele Fecioarei” în Franţa, e o substanţă de natură şi origine incerte. Pionierul cercetării metodice a faptelor insolite, Charles Fort, propunea, ca de obicei, o explicaţie cel puţin neortodoxă: „Dacă supernave circulând între Jupiter, Marte şi Venus naufragiază câteodată, trebuie să fim atenţi la carburant, ca şi la încărcătură. Desigur, dovada cea mai convingătoare ar fi cărbunele căzând din cer; totuşi, putem bănui că motoarele cu petrol au fost inventate cu ere în urmă, în lumi mai avansate – dar să lăsăm ceva de descoperit şi discipolilor noştri – deci n- am avea de ce să ne mirăm aflând că aceste substanţe untoase sau uleioase erau alimente sau carburant”. Discipolii, mărturisiţi sau nu, au descoperit doar că, în numeroase cazuri, căderea de vată silicioasă coincide cu prezenţa OZN-urilor.
Revenind la „miracolul zăpezii”, trebuie să precizez că ninsoarea din august reprezintă un fenomen desigur excepţional, dar nu unic. Acelaşi Charles Fort semnalează destule căderi de bucăţi de gheaţă într-un alt anotimp decât cel firesc, unele chiar în luna cu pricina: în 1851, în New Hampshire; în 1879, la Richmond, Anglia; în 1992, lângă Salina, în Kansas şi la Davenport, în Iowa, în 1901 etc.