Secretele lui Lovendal
Paranormal-Spiritualitate

Îngerii şi arhanghelii nu au aripi, ei fiind nişte „sori” mai mici, din care emană raze de forţă


Există mistici, care, descriind îngerii, arhanghelii şi alte creaturi celeste, au afirmat că acestea seamănă cu un soare mai mic, reprezentând centre de energie înconjurate de raze de forţă. De la aceste raze de forţă a luat naştere convingerea populară că îngerii au aripi. Aceste aripi sunt în realitate fâşii de lumină în formă de coroană cu ajutorul cărora creaturile celeste să se propulseze prin esenţele subtile ale lumilor suprafizice. Adevăraţii mistici neagă cu desăvârşire teoria conform căreia îngerii şi arhanghelii ar avea forma oamenilor, aşa cum s-a sugerat adesea. O înfăţişare omenească ar fi absolut inutilă în substanţele eterate în care se manifestă aceştia.

SLL intre paragrafe

Ştiinţa s-a întrebat cu mult timp în urmă dacă celelalte planete sunt sau nu locuite. Cei care resping această ipoteză afirmă faptul că creaturile cu un organism asemănător cu cel al omului nu ar putea niciodată să existe în medii precum cel de pe Marte, Jupiter, Uranus sau Neptun. Acest argument desconsideră Legea universală a naturii referitoare la capacitatea de adaptare la mediu. Anticii afirmau că viaţa provine de la Soare şi că toate lucrurile care se află în contact cu sfera solară sunt capabile să absoarbă elementele vieţii solare şi să le radieze apoi ca floră şi ca faună.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869 - Cont EURO: RO62INGB0000999917684738
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

12 comentarii

Lasati un comentariu