„Luceafărul”, poate cea mai celebră poezie a lui Mihai Eminescu. Cine nu cunoaşte versurile „Cobori în jos, luceafăr blând / Alunecând pe-o rază, Patrunde-n codru si în gând / Şi viaţa-mi luminează!” Bun…acum toţi ştiu că acest Luceafăr n-ar fi altcineva decât planeta Venus personificată. Dar totuşi, încă din vechime Venus a fost asociat cu Lucifer sau Satana.
Întrucât planeta Venus este o planetă inferioară, adică orbita ei se află între Pământ şi Soare, niciodată, când este văzut de pe Pământ, nu se poate ridica până la mijlocul cerului noaptea. Deşi Venus este cel mai strălucitor obiect de pe cer (după Soare şi Luna), el poate fi văzut doar la est dimineaţa, înainte de a răsări Soarele şi în vest, după apusul Soarelui. Oamenii din vechime poate că nu ştiau atât de multă astronomie şi nu înţelegeau de ce Venus-ul nu poate fi observat şi în miezul nopţii la fel ca şi celelalte planete cunoscute, ca Marte, Jupiter sau Saturn; se spune că unii au inventat mitul despre Lucifer care este alungat din paradis.
Acum…revenind la marele Eminescu, putem să ne întrebăm: a scris genialul poet o capodoperă dedicată Satanei, mascată sub forma unui poem de dragoste? Atunci când Eminescu a scompus această poezie (1883), era la modă noile idei occidentale New Age: că Lucifer este şi el fiul lui Dumnezeu, ca şi Iisus şi că nu e nimic anormal în a te închina luminii lui Lucifer. Dar oare se referea Eminescu la Lucifer-Satana, atunci când vorbea de Luceafărul? Câteva versuri din poem ne îndreaptă spre această concluzie. De exemplu, atunci când Luceafărul se roagă pentru a deveni muritor şi el ca oamenii: „Reia-mi al nemuririi nimb, Si focul din privire”.„Privire de foc”!? Lumină? Asemenea unui fulger? E una din caracteristicile diavolului, aşa cum putem citi şi Biblie, Luca 10:18: „Şi le-a, zis: am văzut pe satana, ca un fulger căzând din cer”.
Într-un alt vers, Eminescu face referire clară la reîncarnare, una din noile concepte la modă la sfârşitul secolului al XIX-lea, atunci când are loc o renaştere puternică a ocultismului: „Căci toţi se nasc spre a muri / Şi mor spre a se naşte.”
În general, ce să înţelegem din „Luceafărul”? Că o fată se roagă Satanei să-i pătrundă în viaţă şi în gând!? Desigur, dragostea dintre o fată şi Satana nu e posibil pe tărâm fizic, dar pe tărâm sufletesc Satana, „travestit” într-o stea strălucitoare şi rece face orice să-i acapereze sufletul fetei. Şi nu, nu e o dragoste autentică din partea Luceafărului…el vrea doar să acapareze. Oricum, Eminescu a reuşit magistral să transfigureze o adoraţie pentru Satana într-o nemuritoare şi imposibilă poezie de dragoste. Că e doar Eminescu! Poate că marele poet nu credea sincer în ocultism, însă e posibil să fi fost influenţat de anumite idei din acele vremuri. Asta e părerea mea… aştept, desigur, şi poziţia voastră.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
„Luceafărul”, poate cea mai celebră poezie a lui Mihai Eminescu. Cine nu cunoaşte versurile „Cobori în jos, luceafăr blând / Alunecând pe-o rază, Patrunde-n codru si în gând / Şi viaţa-mi luminează!” Bun…acum toţi ştiu că acest Luceafăr n-ar fi altcineva decât planeta Venus personificată. Dar totuşi, încă din vechime Venus a fost asociat cu Lucifer sau Satana.
