Istoria tulburătoare a capului lui Mihai Viteazul

În zorii zilei de  9/19 august 1601, într-o duminică, pe Câmpia Turzii se rostogoli în pulbere capul lui Mihai Viteazul, asasinat mişeleşte din ordinul generalului Basta. Dar ce s-a întâmplat cu rămăşiţele marelui voievod?

Într-o scrisoare a lui Ieremia Movilă adresată la 1 septembrie 1601 cancelarului lituanian Leon Sapieha, se spun următoarele: „Vă mai înştiinţăm de asemenea cum că Mihai vodă pieri la Turda în 19 a lui august, ucis din ordinul lui însuşi Gheorghe Basta. Dintâi fu împuşcat, apoi i se tăie capul, şi corpul i s-a expus pe câmp deasupra unui cal mort. Gheorghe Basta nu permise a-l înmormânta”. Relatarea nu poate fi pusă la îndoială. Ea provine de la un duşman al lui Mihai, al cărui frate lupta în Ţara Românească împotriva boierilor celui ucis şi poate fi cu atât mai uşor verificată cu cât corespunde întru totul cu însemnările lui Şt. Szamoskozy. În versiunea acestuia, ucigaşii au târât trupul lui Mihai afară din cort „şi a zăcut trei zile gol la marginea drumului. Capul cu barbă cu tot, l-au pus pe hoitul unui cal […] în cele din urmă […] l-au înmormântat nişte sârbi într-o groapă mică”.

O versiune cu totul diferită a celor întâmplate după moartea lui Mihai prezintă Ciro Spontoni, secretarul lui Basta şi redactorul memoriilor sale sub titlul „Historio della Transilvania”, Veneţia, 1638. O redăm aproape în întregime deoarece pe ea se bazează mulţi dintre istoricii care au analizat evenimentele din acei ani:

„După aceasta, se ţinu consiliu, la care au participat conducătorii ambelor armate, care au declarat supunere faţă de ordinele generalului Basta; s-a hotărât de asemenea a se trimite capul lui Mihai în Ţara Românească, socotindu-se că dacă nu l-or fi trimis […] boierii n-ar alege alt voievod. [..] Capul fu deci îmbălsămat şi încredinţat comisului lui Mihai, care îl ceru cu cea mai mare stăruinţă spre a-l duce în Ţara Românească”.  Spontoni nu ne spune în continuare dacă comisul a luat într-adevăr capul lui Mihai, alături de scrisorile lui Basta către boierii români, prin care îi îndemna să-şi aleagă alt domn.

Trecând la izvoarele franceze contemporane evenimentelor din 1601, amintim istoria lui Iacob de Thou, după care „Trupul lui Mihai dezbrăcat, fu aruncat să zacă spre oroare la malul râului, până de cu seara, într-un mod nedemn. Iar noaptea, fu înmormântat în acel loc din ordinul lui Ioan Schneckenhaus, tribun al miliţiei sileziene”. Tot o zi socoteşte că a rămas neîngropat trupul voievodului şi Palma Cayet în a sa „Chronologie Septenaire”, Paris, 1605.

Izvoarele greceşti, poemele închinate lui Mihai Viteazul de vistierul Stavrinos în 1601 şi Gh. Paiamede în 1607, înregistrează şi ele soarta rămăşiţelor lui Mihai. Relatarea lui Paiamede spune că trei zile şi trei nopţi capul domnului a rămas aşezat pe un cal al său ucis în învălmăşeală, în care timp trupul a rămas neîngropat. La aceasta versiune care, în linii mari, se aseamănă cu cea a lui Szamoskozy, Paiamede adaugă însă o ştire semnificativă care nu apare în alte izvoare: „Mulţi se strângeau acolo, priveau cu jale şi clătinîndu-şi capul criticau aspru pe Basta. Iar după trei zile şi trei nopţi, tot nişte ostaşi din vechii slujitori ai lui Mihai, l-au îngropat noaptea pe ascuns şi mulţi l-au plâns cu prisosinţă”. Informaţia este deosebit de preţioasă deoarece tocmai unul din aceşti oşteni slujitori ai lui Mihai a adus capul domnului său în ţară.

Între izvoarele posterioare evenimentelor, dar care prezintă relatări demne de reţinut, se numără cronica sârbească a lui G. Brencovici. Acesta petrecuse mulţi ani pe lângă mitropolia româna din Alba Iulia, iar între anii 1680—1689 a locuit în Ţara Românească, având legături cu personalităţi politice şi cu cărturării vremii. Din Alba Iulia a cules ştirea că, după uciderea lui Mihai, cu îngâduirea lui Basta, capul lui fu îngropat împreună cu trupul, iar apoi, după ce a trecut câtva timp, a fost dus şi înmormântat la mitropolia din Bălgrad (Alba Iulia). Dar, o tradiţie care circula în ţară era aceea că trupul ascuns a fost dus în taină de un oarecare căpitan în mănăstirea de la Târgovişte, ce se afla pe o colină ridicată, numită mănăstirea din Deal şi a fost înmormântat acolo.

Dintre izvoarele ungureşti târzii, dar care folosesc relatările de la începutul secolului al XVII-lea ale lui Szamoskozy şi Simigianus, menţionăm cunoscuta cronică a lui Wolfgang Bethlen, unde este înregistrată ştirea conform căreia trupul lui Mihai a fost dus în biserica românească de la Alba Iulia.

Trecând la cronicile româneşti, amintim pe scurt Letopiseţul lui Miron Costin, însemnând spusele unor „oameni bătrâni de pre acele vremi”, care afirmă că lui Mihai Vodă „i-au tăiatu capul şi l-au dus la Basta Giurgiu, iar trupul până a treia dzi au stătut la vederea tuturora, neîngropat”.  M. Cantacuzino înregistrează, în „Istoria Ţării Româneşti”, tipărită de fraţii Tunusli în 1806, versiunea după care corpul lui Mihai a fost înmormântat pe Câmpia Turzii, „iar capul, luându-l boierii şi aducându-l la Târgovişte, l-au îngropat la mănăstirea Dealului”.

Pe filele îngălbenite ale uneia dintre multele versiuni ale cronicii Letopiseţului Cantacuzinesc, un anonim a adăugat cândva la sfârşitul „Istoriei lui Mihai Vodă” o interesantă relatare: „De aicea să povestim de un boer care au fost la Mihai vodă, anume Turturea postelnicul. Atuncea au fost legat Mihai vodă cu Turturea postelnicul jurământ tare şi mare cum să se caute unul pre altul până la moartea lor. Şi de să va prinde lui Mihai Vodă să pieie într-o altă ţară, să nu-i lase oasele acolo, ci să le aducă în Ţara Românească. Iar de se va prinde să pieie acest postelnic Turturea într-altă ţară, să nu-i lase Mihai Vodă oasele, ci să le aducă în Ţara Românească să le îngroape. Drept aceia, deacă văzu Turlurea postelnicul că tăiară pre Mihai Vodă, mult s-au nevoit pentru jurâmântul ca să aducă oasele lui Mihai Vodă. Ci n-au putut, ci au luat numai capul de l-au adus în Ţara Românească şi l-au îngropat la mănăstirea din Deal, de la Târgovişte”.

Astfel, se pare că postelnicul Turturea e cel care a luat pe furiş capul domnului său, şi l-a îngropat cu multă cinste la mănăstirea Dealu din Târgovişte. Astfel, se explică de ce voievodul Mihai apare în pomelnicile de la Dealu până în anul 1738.

În februarie 1843, Gheorghe Bibescu se încoronează la biserica de la Curtea Veche din Bucureşti îmbrăcat într-un costum care îl imita pe cel al lui Mihai Viteazul. Aşa a mers la Mănăstirea Dealu să se închine la rămăşiţele marelui domn unificator. După începerea lucrărilor de restaurare a mănăstirii în 1845, doi ani mai târziu au fost deschise mormintele lui Radu cel Mare (1508) şi Mihai Viteazul, craniile lor fiind aşezate în două racle de sticlă. În 1864, Dimitrie Bolintineanu, ministrul cultelor şi instrucţiunii publice, propune ridicarea unui monument dedicat marelui voievod la Mănăstirea „Mihai Vodă“ din Bucureşti, în care să fie depus capul acestuia, într-o urnă de aur, întregul monument urmând a fi acoperit cu sticlă albă. Proiectul a fost aprobat de Alexandru Ioan Cuza, dar din motive necunoscute a fost abandonat.

„Tinerimea Universitară“, îndrumată de arheologul Grigore Tocilescu, înlocuieşte în 1904 racla de sticlă în care se afla craniul voievodului cu un relicvariu din bronz, în formă de capelă, pe care Nicolae Iorga îl consideră însă un obiect nedemn pentru a sluji drept loc de veci voievodului martir. De aceea îi propune lui Nicolae Filipescu, ministrul războiului, sculptarea unui sarcofag de marmură. Carol Stork realizează două splendide lucrări, una pentru Mihai Viteazul şi alta pentru Radu cel Mare. Pe el scrie: „S-a înfrumuseţat acest mormânt cu cheltuiala ţării, la 311 ani de la jertfirea lui”.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.