Incredibila întâlnire a lui Mihai Viteazul cu un „extraterestru gri” într-un cort din apropierea Iaşului! Totul apare scris într-o străveche cronică românească, necunoscută până în prezent!


mihai-viteazul extraterestri griAcum vreo 8 ani, în timp ce studiam la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi mai multe cărţi şi manuscrise vechi, am dat peste o cărtiţă de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, o cărtiţă în care am găsit mai multe scrisori şi documente interesante din istoria medievală a ţărilor româneşti. Din păcate, nu am notat nici cum se numea cărtiţa şi nici autorul ei… doar am extras atunci pe nişte foiţe personale fragmente mai interesante din acea carte. Aşa că nu vă pot spune acum sursa exactă… dar ea există şi trebuie să mă credeţi pe cuvânt.

Întâmplarea pe care vă voi reda este una foarte ciudată (de aceea am şi notat-o) şi v-o prezint aşa cum am citit-o în cartea respectivă, iar ea a fost extrasă, la rândul ei, dintr-o cronică mai veche. Evenimentul a avut loc în anul 1600 şi prezintă întâlnirea domnitorului Mihai Viteazul cu o… fiinţă bizară, poate chiar un extraterestru!

„Şi binecuvântatul Mihail voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Românești și al Ardealului și al Moldovei, atunci când ajunse în apropiere de Ieşi, înnoptă la o mănăstire de-aproape (…) Să zice că în miezul nopţii domnul se trezi în cortul lui cu o făptură cenuşie, fără pic de asemănăre cu oamenii. Şi-avea ochi lunguieţi, fără nas şi fără păr pe cap (…) Şi-atunci domnul luă o sabie şi vru s-o taie nemaidecât, dar făptura dispăru (…) Mulţi curteni i-au zis domnului că dracul fu să-l vază (…)”

Relatarea era mult mai lungă, dar, probabil că neavând timp, am extras doar ceea ce m-a interesat din text. Însă, din acest fragment, se observă clar că Mihai Viteazul, care în 1600, devenise domn al tuturor celor 3 ţări româneşti, s-a întâlnit cu o creatură bizară cu ochii lunguieţi, fără nas şi fără păr pe cap! Adică, seamănă foarte mult cu descrierile moderne ale extratereştrilor din ziua de astăzi! Şi faptul că „făptura” era cenuşie, ne duce cu gândul la „extratereştrii gri”! Însă, de ce curtenii i-au sugerat domnului că această fiinţă ar fi putut fi „dracul”? Înseamnă că s-au mai observat asemenea fiinţe în epocă…

Dar, a doua întrebare pe care mi-o pun este următoarea: de ce acest „extraterestru gri” (să-i spunem) vrea să dea ochii tocmai cu marele nostru voievod? Dorea să-i transmită ceva, dar o luă la fugă odată ce văzu intenţiile domnitorului?

Această întâmplare este cu adevărat una enigmatică!

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO