Mesajul secret al ceasului de buzunar al lui Lincoln


lincoln2Mesajul secret din ceasul lui Lincoln era un mit până în acest an, când Muzeul Naţional de Istorie al SUA a descoperit în maşinărie un text scris de ceasornicarul preşedintelui. Nici Lincoln însuşi nu a ştiut ce purta în buzunar.

Textul secret se referă la Războiul de Secesiune, iar ceasornicarul, Jonathan Dillon, vorbise despre acele inscripţii într-o ediţie de acum un secol a ,,New York Times’’ . Era un imigrant din Irlanda şi singurul simpatizant al Uniunii din atelierul de ceasornicărie unde lucra. Când s-a dat vestea că a început războiul, “aveam în mână ceasul lui Abraham Lincoln pe care trebuia să-l repar”, a scris Dillon. Aşa a ajuns să scrie în interior un mesaj precum “Fort Sumter a fost atacat de rebeli. Slavă Domnului că avem un guvern”. Stră-strănepotul lui Dillon, un avocat din New York, povesteşte că Jonathan romanţează puţin inscripţiile în povestea sa din ziar, unde acesta spunea că ar fi scris “primul foc s-a tras. Sclavia a murit”.

Directorul muzeului a constatat cu tristeţe că mesajul ceasornicarului nu conţinea textul despre sclavie, dar s-a arătat entuziasmat de impulsul acelui om obişnuit de a consemna atât de inedit importanţa istorică a acelor zile.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.