Moartea unui rege: Frederick Wilhelm I îşi sfârşi viaţa ca un turbat
Frederick Wilhelm I (1688-1740) a fost rege al Prusiei, fiind denumit şi „regele-sergent”. Enorm, diform din cauza gutei, cu chipul buhăit şi congestionat, ţintuit într-un fotoliu rulant, Regele-Sergent îşi petrecu ultimele zile organizându-şi în cele mai mici amănunte funeraliile. Unităţile care urmau să aibă onoarea de a trage salve la mormânt fuseseră desemnate nominal. „Să se aibă grijă mai ales ca proştii ăia să tragă toţi o dată, fără plackern”, recomandă el. Când preotul îi atrase atenţia că pe lumea cealaltă nu există ierarhie militară, regele rămase stupefiat. „Cum? Ce îndrăzniţi să afirmaţi?” strigă el, revoltat la gândul că ar putea exista un paradis fără soldaţi.
Durerile pricinuite de boală îi accentuau brutalitatea înnăscută. Nimeni – nici chiar medicul său – nu îndrăznea să se apropie de fotoliul rulant din care împărţea lovituri puternice de baston. Soţia lui a fost singura care a reuşit să-l facă să-şi ţină firea: „Dacă veţi continua să vă purtaţi aşa, veţi fi abandonat de toţi şi veţi fi lăsat să sfârşiţi în propriile dejecţii. Sau va trebui să fiţi legat, ca un turbat.” La această ameninţare se linişti.
În ziua morţii sale, porunci să fie scoşi din grajduri caii săi iubiţi şi să fie mânaţi prin faţa ferestrelor camerei sale, de unde putea să-i vadă, apoi îi spuse aghiotantului său să-şi aleagă unul, în amintirea lui. Aghiotantul îl alese pe primul. „L-aţi ales pe cel mai prost. Luaţi-l pe celălalt, vă asigur că este bun.” Cum rândaşii nu înhămau calul pe gustul său, se enervă şi îşi pierdu cunoştinţa.
Revenindu-şi din leşin, îl întrebă pe doctor cât mai avea de trăit. „Aproximativ o jumătate de oră, Sire”, răspunse doctorul Eller. Regele ceru o oglindă, se privi îndelung şi spuse: „Voi intra în Paradis cu o mutră jalnică!” Cum jumătatea de oră trecuse, se enervă pe doctor şi îl făcu măgar şi şarlatan. Suferi o nouă sincopă şi, la ora două după-amiaza, îşi dădu ultima suflare.
Frederick Wilhelm I (1688-1740) a fost rege al Prusiei, fiind denumit şi „regele-sergent”. Enorm, diform din cauza gutei, cu chipul buhăit şi congestionat, ţintuit într-un fotoliu rulant, Regele-Sergent îşi petrecu ultimele zile organizându-şi în cele mai mici amănunte funeraliile. Unităţile care urmau să aibă onoarea de a trage salve la mormânt fuseseră desemnate nominal. „Să se aibă grijă mai ales ca proştii ăia să tragă toţi o dată, fără plackern”, recomandă el. Când preotul îi atrase atenţia că pe lumea cealaltă nu există ierarhie militară, regele rămase stupefiat. „Cum? Ce îndrăzniţi să afirmaţi?” strigă el, revoltat la gândul că ar putea exista un paradis fără soldaţi.
