Mi-era dor să vă spun azi o povestire frumoasă pe care nu cred că mulţi dintre voi aţi auzit-o.
Într-o zi, regele Solomon şi curtea sa au ajuns în valea furnicilor şi au descoperit, spre groaza lor, că furnicile erau mai mari decât lupii. Totuşi, furnicile au fost mult mai îngrozite când au văzut covorul zburător al regelui cu toţi oamenii pe el, căci ele nu văzuseră niciodată fiinţe omeneşti. Aceste furnici erau conduse de o regină care, îndată ce a descoperit gradul înalt al oaspetelui său, a poruncit supuselor sale să fie pline de respect faţă de rege. Aşa că, după ce regele Solomon a aterizat, toate furnicile au cântat la unison: „Trăiască regele tuturor animalelor şi insectelor. Lăudaţi-l pe Domnul.”
Regele oamenilor şi regina furnicilor s-au salutat cu amabilitate. „Există ceva de ce te temi?” a întrebat Solomon. „Mă tem doar de Dumnezeu; vezi tu, în caz de pericol, credincioasele mele furnici şi-ar sacrifica bucuroase viaţa pentru mine”, a zis regina cu mândrie. „Noi nu avem nevoie de ajutorul nimănui.”
Odată, furnicile au săpat o groapă ca să cadă un elefant în ea; imediat ele l-au mâncat. Elefanţii se lăudaseră odată: „Este de datoria furnicilor să se ferească de picioarele elefanţilor. Furnicile nu au nici o importanţă.” Regele Solomon a auzit despre această întâmplare şi i-a certat pe elefanţi, zicându-le: ,,Fiţi atenţi la furnici, pentru că sunteţi prea mândri.”
Mulţi dintre noi ar trebui să înveţe câte ceva din această povestire.
Mi-era dor să vă spun azi o povestire frumoasă pe care nu cred că mulţi dintre voi aţi auzit-o.
