Fabuloasele furnici-gigant, căutătoare de aur!

De-a lungul timpului, oamenii, lucruri foarte trăsnite. Şi nu chiar oricine, ci mari istorici, cronicari, oameni de cultură. Şi-au închipuit, de exemplu, că şi animalele preţuiesc aurul.

Grifonii care păzesc aurul

Aelianus ne informează că în pustiul Bactriei, din antica Persie, sălăşluiau grifonii. Aceste păsări ciudate scormoneau cu ghearele lor ca de oţel stâncile că să scoată aurul din piatră. Astfel, grifonii strângeau grămezi de metal preţios, pe care îl păzeau cu  străşnicie de oameni.

Furnicile indiene îi sfâşie pe oamenii care le fură aurul

Pliniu nu crede în existenţa acestei pasări legendare. În schimb, nu se îndoieşte câtuşi de puţin că ar exista nişte furnici care scurmă aur. „Oamenii se adună ca la o minune in faţa antenelor furnicii indiene, care se păstrează în templul lui Hercule din Eritreea. În partea de nord a Indiei trăiesc nişte furnici ciudate, de mărimea lupului egiptean. În timpul iernii, aceste furnici scurmă aurul din pământ şi-l adună, grămadă, la suprafaţă. Vara, arşiţa le goneşte in galeriile lor subpământene. În această perioadă indienii le fură aurul. Trebuie să se grăbească, insă, foarte tare, fiindcă furnicile, de îndată ce simt miros de om, ies din ascunzătoare şi îi atacă. Dacă nu sunt destul de sprinteni, hoţii sunt sfâşiaţi pe loc, fiindcă patima aurului le-a făcut cumplit de sângeroase”.

Furnici otrăvite pentru a li se fura aurul

Herodot spune că s-ar fi capturat vreo câteva furnici de acest soi, care erau ţinute la curtea regelui Persiei. Şi Strabo descrie furtul de aur. El relatează că in apropierea muşuroiului se arunca otravă. Lacome, furnicile o inghiţeau pe dată, şi, în timp ce ele se tăvăleau de durere, aurul era iute furat. Strabo se referă şi la alţi autori, din descrierile cărora reiese că existenţa furnicii cu o patimă atât de ciudată a fost acceptată fără nicio discuţie de către scriitorii lumii antice.

Ingeniosul furt al aurului de la furnici, cu ajutorul unui mânz

Cariera fabuloasei furnici nu se opreşte aici. Ea pătrunde şi în ştiinţele naturale ale evului mediu, deoarece învăţaţii medievali considerau drept profanator pe cel care îndrăznea să înfrunte cu obiecţii şi îndoieli scrierile clasicilor. În jurul anului 1240, Brunetto Latini, magistrul lui Dante, a scris o vastă lucrare intitulată „Cartea comorilor”. Ea cuprinde, într-adevăr, tezaurul ştiinţei din evul mediu. Lucrarea este o grandioasă enciclopedie care începe cu facerea lumii şi îngrămădeşte în filele sale toate cunoştinţele de geografie, ştiinţele naturii, astronomie, ba chiar şi de etică şi politică.
Furnica sus-amintită a fost trecută în partea rezervată ştiinţelor naturii.

După Latini, hrăpăreţele fiinţe nu trăiesc in India, ci intr-o insulă a Etiopiei. Şi el acceptă că cine se apropie de ele este sortit pieirii. Oamenii vicleni le-au venit însă de hac. Cu o iapă, de spatele căreia atârnau nişte lăzi, treceau pe insulă şi acolo, dând drumul animalului, păstrau cu ei mânzul. Ierburile grase stârneau apetitul iepei, care păştea fără grijă până la asfinţitul soarelui. Între timp, furnicile observând lăzile de pe spatele iepei le socoteau că ar fi tocmai bune pentru aurul lor. Zis şi făcut. Furnicile încarcă lăzile cu aur. La apusul soarelui, ingenioşii etiopieni aduc mânzul pe malul opus celui pe care paşte iapa. Bietul mânz nechează disperat după maică-sa, care, auzindu-l, o ia la goană, se aruncă în apă şi o trece înot cu povara ei de aur cu tot. Ingenios furt, nu ?

Furnicile-gigant continue să existe în enciclopedii…

Să sărim trei secole. în 1544 apare impunătoarea cosmografie a lui Sebastian Munster: Cosmographia universalis. Aici furnica scurmătoare de aur este înfăţişată printr-o frumoasă gravură. Naivul desen o reprezintă la fel ca pe binecunoscutele şi modestele ei neamuri, furnicile de rând, atâta doar că o umflă la o dimensiune colosală.

Rezistentul animal nu şi-a încheiat cariera nici de astă dată. De Thou, un celebru judecător, om politic şi istoric al Franţei, povesteşte că şahul Persiei a trimis daruri bogate sultanului Soliman. În preţiosul transport figura şi o furnică indiană, mare cât  un câine mijlociu, sălbatică   şi colţoasă…

Posibile explicaţii ale legendei

Mai târziu, când ştiinţa a început să deschidă ochii, s-a încercat explicarea originii basmului cu furnicile. După una dintre teorii, el şi-ar datora apariţia vulpii siberiene, deoarece aceasta are obiceiul să scurme movilite, la fel ca şi cârtiţa. Or, despre vulpe, cunoscută ca o fiinţă deşteaptă, nu se poate presupune că ar scurma muşuroaiele numai aşa, dintr-un simplu moft: desigur că caută aur. Slabă explicaţie, la fel ca şi o alta, după care, într-adevăr, ar fi existat cândva o specie de insecte dispărută azi, asemănătoare cu furnicile uriaşe.

Poate că s-ar putea aborda mai raţional miezul legendei uriaşei furnici. Probabil, cineva a asemuit munca minerului cu cea a furnicii. Comparaţia era nimerită şi izbitoare; ea a făcut obişnuitul drum oral. Cunoaştem la ce se ajunge, pe această cale, dacă cercetăm soarta diverselor legende: pe ici, pe colo li se adaugă câte ceva; fiecare transmiţător vrea să fie mai interesant decât predecesorii! său şi le umflă, le gogenează; în cele din urmă, materialul brut de flecăreală ajunge in mâinile unui cunoscător, care îl şlefuieşte, transformându-l într-o legenda ce rezistă, apoi, timpului.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.