Misterioasele insule care apar şi dispar

Edrisi, unul dintre cei mai însemnaţi călători şi geografi arabi din Evul Mediu, menţiona (în jurul lui 1150) prezenţa a 2.700 insule într-un ocean atât de sărac în insule cum este Atlanticul, iar un veac şi jumătate mai târziu, Marco Polo, vorbind despre Oceanul Indian, nota: „în această mare există 12.700 insule”. Un autor mai nou, Richard Hennig (în Les grandes enigmes de Univers) ocupându-se de insulele imaginare care împânzeau oceanele în hărţile medievale, se întreabă cum „…s-a răspândit şi înrădăcinat asemenea geografie fantezistă de insule fantomă” şi ajunge între altele la concluzia că „…în această chestiune psihologia populară ocupă în ultimă instanţă un spaţiu mai cuprinzător decât geografia propriu-zisă”.

Dar oare numai iluziile optice şi imaginaţia („psihologia”) populară, creatoare de povestiri fantastice şi legende – unele dintre ele ţesute în ghergheful adevărului istoric – să fie unicele surse ale acestor „insule-fantomă” ? Dacă pornim de la premisa că mari continente (Atlantida, Pacifida) au putut dispare ca urmare a unor cataclisme de natură tectonică, de ce să nu presupunem, că asemenea insule au existat aievea, dispărând apoi ca urmare a unor cutremure, erupţii vulcanice, chiar furtuni deosebit de puternice? Dispariţia sau apariţia unor insule – fenomene nu prea frecvente, dar perfect explicabile în stadiul actual al ştiinţei – sunt menţionate de-a lungul veacurilor în cronici şi diferite – lucrări cu caracter ştiinţific a căror probitate este în afară de orice îndoială.

Există unele regiuni ale globului nostru unde asemenea fenomene sunt mai frecvente – regiuni pe care nu trebuie neapărat să le căutăm foarte-departe, ci le vom găsi chiar în cuprinsul bătrânei noastre Europe. Astfel, avem informaţii că în Marea Egee (Arhipelagul Santorin), în anul 179 î.Ch., a apărut brusc o insulă care mai există şi astăzi sub numele de Paleo Kameni ; alte două insule apropiate, Mikra Kameni şi Nea Kameni, au apărut în 1573 şi, respectiv, în 1707, iar în 1866 s-au mai ivit din apa mării câteva insule, între care Reka, Aphroessa, Georgios şi Mai ; se pare că ultima apariţie a unei insule în această zonă datează din 1928.

Unele regiuni de litoral s-au dovedit mai favorabile atât mirajelor, cât şi făuririi de legende în legătură cu insule „vrăjite” ; insule cu viaţă efemeră au apărut în regiunea Azorelor în 1638, 1720, 1757 şi 1811 — iar în sud-vestul Islandei, un vulcan submarin în erupţie a dus la apariţia unor asemenea insule în 1240 şi 1783 ; tot în această din urmă regiune, cam la jumătatea drumului dintre Islanda şi Groenlanda, se afla o insulă care a continuat să figureze pe hărţi medievale până târziu (de pildă pe o hartă catalană din 1480), deşi în celebra hartă din 1513 a lui Piri Reis se menţionează că s-a scufundat în 1456.

Câteva dintre aceste insule efemere figurează la loc de cinste în istoria descoperirilor geografice, altele au indus în eroare navigatori dintre cei mai iscusiţi, în sfârşit, altele au generat aprige discuţii, ba chiar conflicte diplomatice. În 1667, căpitanul Edward Davis a descoperit în Oceanul Pacific o insulă, situată pe paralela 27° la 500 de mile marine de coasta sud-americană, insulă care apoi a început să figureze pe toate hărţile sub numele de Davisland; ani în şir, alte nave au căutat-o fără s-o găsească, iar în 1722, olandezul Roggeveen, căutând-o, a descoperit… Insula Paştelui. Pe toate hărţile Europei a figurat, începând din 1811, o Ţară a lui Sannikov la nord de Arhipelagul Novosibirsk – în 1902, un explorator şi-a pierdut chiar viaţa încercând s-o găsească – până în 1938 când expediţiile sovietice, organizate cu spărgătoare de gheaţă, şi aviatorii arctici au dovedit că respectiva insulă nu există; în 1811, Iakov Sannikov văzuse o insulă de gheaţă.

Lucrurile s-au petrecut în sens invers cu insula Bouvet (descoperită în Atlanticul de Sud cu prilejul căutării Ţării Papagalilor) care figura pe hărţi cu un semn de întrebare, deoarece vreme de 160 de ani nimeni n-a mai reuşit s-o găsească (s-o regăsească) — până în 1898, când expediţia ştiinţifică de pe nava „Valdivia” îi dovedi existenţa, reabilitând memoria marelui navigator care a fost Bouvet de Lozier. Şi totuşi, Atlanticul de Sud se bucură de faima unei regiuni specializată în dispariţii de insule: Isla Grande, de pildă, descoperită în 1675 de de la Roche, n-a mai fost regăsită, fiind ştearsă în 1820 de pe hărţile marine. Tot aşa, Insula Saxenberg, descoperită de olandezul Lindemann şi vizitată de diferite nave în 1804 şi 1816, a dispărut fără urmă. La fel s-a întâmplat, în aceeaşi regiune, cu insulele Thomson, Thomas şi Dougherty.

Că asemenea insule efemere pot da loc la complicaţii o dovedeşte istoria (scurtă) a Insulei Ferdinandea, descoperită de o brigantină italiană la 18 iulie 1831 în apropiere de Sicilia. Două zile mai târziu, un grup de geologi germani debarca pe mica insulă, care măsura 200 metri în diametru şi avea în centrul ei un vulcan fumegând. La 2 august apărură câteva nave militare englezeşti, care înălţară aici drapelul Marii Britanii, în ciuda protestelor ridicate de autorităţile siciliene. Nu s-a ajuns la un conflict diplomatic deoarece zece zile mai târziu, la 12 august, insula începu să… descrească, materia vulcanică se dilua în mare şi în scurt timp dispăru cu totul. Şapte ani mai târziu, în aceeaşi regiune apăru o altă insulă, al cărei vulcan se înălţa până la 40 metri deasupra nivelului mării;  englezii o botezară Graham, dar nu se mai grăbiră s-o anexeze, căci înainte de sfîrşitul anului (1838) dispăru înghiţită de apele mării.

Se pare că, într-adevăr, vulcanologia este disciplina care are un cuvânt hotărâtor în explicarea apariţiei şi dispariţiei unor insule – şi nu este vorba întotdeauna de insule de dimensiuni reduse, ca acelea din regiunea Arhipelagului Santorin din Marea Egee sau din largul coastelor Siciliei. Arătam cum, la 25 august 1883, erupţia vulcanului de pe insula Krakatoa, împreună cu valurile enorme (tsunami) măsurând până la 30 metri înălţime, a distrus trei sferturi din insulă; în imediata apropiere au apărut atunci două insuliţe, Steers Island şi Calmeyers Island. In aceeaşi regiune a apărut în 1886 Insula Şoimului, lungă de trei kilometri şi înaltă de 76 metri, care a dispărut în 1913, ca să reapară în 1927, in jurul unui vulcan de peste 100 metri înălţime. Cea mai impunătoare apariţie de acest fel este fără îndoială Insula Camiguin din Arhipelagul Filipinelor: ivită în 1871, trecută astăzi pe toate hărţile, are în centrul ei un munte înalt de 1627 metri!

În lumina celor de mai sus, nu se cuvine oare să reconsiderăm părerile noastre cu privire la aşa-zisele insule mitice (Antilia, Brazil, Sf. Brandan ş.a.), să acordăm mai multă încredere acelor pasaje controversate din autorii vechi (Strabon, Pliniu ş.a.), precum şi datelor trecute în hărţile medievale? Poate că menţiunile din harta lui Pizigano (1367), a lui Ruiche (1508) şi a lui Piri Reis (1513) sunt exacte şi o insulă Antilia a existat într-adevăr, cu atât mai mult cu cât Martin Behaim ne informează că o navă spaniolă a vizitat-o în 1414? Aceeaşi ipoteză este valabilă şi pentru Insula Sf. Brandan – care începînd cu o hartă din 1275 a figurat în lucrările cartografice vreme de trei veacuri aproape în acelaşi loc, la apus de Insulele Canare – şi pentru multe alte insule.

Sunt întrebări la care, deocamdată, nu putem răspunde; dar nu este exclus ca, într-un viitor nu prea depărtat, arheologia submarină – o disciplină recentă, care-şi îmbunătăţeşte cu repeziciune mijloacele de investigaţie – să ne ofere la unele dintre aceste întrebări răspunsuri surprinzătoare.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.