Ştiaţi că aurul creşte în copaci? Sau în viţa-de-vie?
Anticii au fost obsedaţi de gândul că metalele cresc şi se dezvoltă la fel ea şi plantele. Multă vreme s-a abuzat de numele lui Aristotel, atribuindu-i-se cărticica Despre întâmplări minunate. Cartea este apocrifă, însă oglindeşte credinţele epocii. În ea se afirmă că, undeva, s-a băgat în pământ o bucată de aur, care a început să crească, până ce a răsărit ca oricare altă sămânţă. Ştiinţele naturale din evul mediu, orientându-se cu conştiinciozitate după scrierile unor clasici antici, au dezvoltat această teorie. Aurul – se spunea -, pe alocuri, se afundă, în stare semisolidă, în adâncul pământului. Se poate întâmpla deci ca unele plante, în specia! viţa-de-vie, să-şi înfigă rădăcinile in aurul moale, cîteodată chiar lichid, absorbind astfel metalul preţios. Aurul pătrunde treptat prin trunchiul plantei în ramuri, în frunze şi în fructe.
Petrus Martyr, vestit învăţat al secolului al XVI-lea, profesor la Oxford, scrie că în Hispania se întâlnesc des astfel de arbori care absorb aurul. Cu ocazia fericitului eveniment al logodnei unei prinţese portugheze, logodnicul, prinţ de Savoia, i-a trimis logodnicii daruri în valoare de 12 000 de taleri imperiali. În lipsă de bani lichizi, curtea de la Lisabona a răspuns generozităţii logodnicului, trimiţându-i fel de fel de rarităţi. Cele mai remarcabile articole erau: 1) doisprezece harapi, dintre care unul blond; 2) un iepure viu fript; 3) un bulgare mare de aur de recoltă; 4) un copăcel de aur curat crescut de la sine.
Cei mai mulţi autori aminteau viţa-de-vie ca pe una dintre plantele cărora le place să se hrănească cu aur. În podgoria satului St. Martin la Plaint, din Franţa, s-a găsit cică un butuc de viţă de aur, cu mugurii tot de aur. L-au trimis regelui Henric al IV-lea care, desigur, s-a bucurat că viile supuşilor săi rodesc aur.
Învăţaţi germani scriau articole ştiinţifice în care era vorba despre vlăstarele de aur ale podgoriilor germane. În viile din regiunile Dunării, Mainului şi Neckarului – scriau ei – pe butuci apar muguri de aur curat, din care se desfac frunze de aur.
Anticii au fost obsedaţi de gândul că metalele cresc şi se dezvoltă la fel ea şi plantele. Multă vreme s-a abuzat de numele lui Aristotel, atribuindu-i-se cărticica Despre întâmplări minunate. Cartea este apocrifă, însă oglindeşte credinţele epocii. În ea se afirmă că, undeva, s-a băgat în pământ o bucată de aur, care a început să crească, până ce a răsărit ca oricare altă sămânţă. Ştiinţele naturale din evul mediu, orientându-se cu conştiinciozitate după scrierile unor clasici antici, au dezvoltat această teorie. Aurul – se spunea -, pe alocuri, se afundă, în stare semisolidă, în adâncul pământului. Se poate întâmpla deci ca unele plante, în specia! viţa-de-vie, să-şi înfigă rădăcinile in aurul moale, cîteodată chiar lichid, absorbind astfel metalul preţios. Aurul pătrunde treptat prin trunchiul plantei în ramuri, în frunze şi în fructe.
