Există cărți bune, pe care trebuie să le citiți pentru a putea înțelege lumea și conducătorii noștri. Una din aceste cărţi este cartea „Anti-Machiavel”, scrisă de regele Frederick cel Mare în 1740.
Frederick cel Mare (1712-1786) sau Frederick al II-lea al Prusiei, a fost rege al Prusiei, dar şi prinţ elector al Sfântului Imperiu Romano-German. În ciuda dorinței tatălui său (regele Frederic Wilhelm I al Prusiei) ca educația sa să fie în întregime religioasă și pragmatică, tânărul Frederic, cu ajutorul tutorelui său Jacques Duhan, și-a procurat 3000 de volume de poezie, clasici greci și romani, filosofie franceză pentru a-și suplini lecțiile. În timp ce tatăl său se relaxa bând cu prietenii săi, fiul său (viitorul Frederick cel Mare) îşi căuta alinare în muzică, istorie și filosofie. După ce a ajuns pe tronul Prusiei, în 1740, Ferederick a atras atenția regilor și principilor europeni prin reformele sale. Printre altele, el a interzis interogarea prin schingiuire (iunie 1740) și a acordat libertatea religiei. Lozinca lui era „eu sunt primul supus statului meu”. A contribuit și la dezvoltarea principiilor de drept.
Potrivit lui Frederick, cartea „Princepele”, scrisă de Machiavelli în 1513, este o carte extrem de periculoasă, care a contaminat mulți prinți din Europa cu idei proaste despre cum să conducă o țară. Prin urmare, Frederick a decis să apere omenirea împotriva unor astfel de monștri ca Machiavelli, care au complotat pentru a distruge omenirea, distrugând mai întâi credința și apoi moralitatea.
Ideea principală din cartea „Anti Machiavel” este aceea că prinții descrişi de Machiavelli sunt monștrii răi care distrug întreaga umanitate. Ei nu au nicio moralitate și pot face orice pentru a rămâne la putere: asasinate, calomnii asupra adversarilor, manipulări ale oamenilor etc. Ei nu sunt niciodată satisfăcuți și doresc cât mai mult control și putere asupra oamenilor.
Mai mult decât atât, Frederick arată că toți reprezentanții aleși sunt, de fapt, nişte păpuși criminale ale adevăraților conducători. Pe scurt, democrația nu este altceva decât un spectacol în care miniștrii de rang înalt sunt trădători ai propriilor țări, în slujba stăpânilor lor adevăraţi: bancherii şi „preoții negri”, care sunt „forţele întunecate, ascunse”.
Cartea întreaga o puteţi citi pe archive.org