Spătarul Nicolae Milescu…nu doar mare cărturar, ci şi mare spion

13.426 vizualizari

milescu.spataruCronicarii şi istoricii români au văzut în spătarul Nicolae Milescu „un boier şi cărturar moldovean, reprezentant de seamă al curentului umanist românesc”. În realitate, el a fost mult mai mult. Nicolae Milescu a fost un om politic de talie europeană şi un spion de înaltă clasă. A studiat istoria, teologia şi filozofia la Academia Patriarhiei Ortodoxe din Constantinopol, timp în care a cules date şi informaţii despre puterea militară otomană, politica şi intenţiile înaltei Porţi, atât faţă de Moldova şi Ţara Românească, cât şi faţă de alte puteri europene.

Pe lângă limba maternă, Milescu vorbea curent turca, greaca, latina, franceza, germana şi rusa, ceea ce îl făcea utilizabil în misiuni „diplomatice”, adică de spionaj, în imensul spaţiu euro-asiatic. Cu sau fără voia lor, marii spioni din trecut, ca şi din zilele noastre sunt atraşi în intrigi politice. Aşa s-a întâmplat şi cu Nicolae Milescu. El a fost implicat într-un complot împotriva domnitorului Ştefăniţă Lupu (1659-1661), care a eşuat. În consecinţă, N. Milescu a luat drumul pribegiei, trăind mai mulţi ani prin Germania, Franţa, Suedia şi Imperiul Otoman.

Retras la Constantinopol, fostul spătar s-a întâlnit cu Dositei, patriarhul Ierusalimului, care căuta un om de încredere pentru politica sa de intensificare a relaţiilor cu Rusia, împotriva Imperiului Otoman. Acest om s-a dovedit a fi Nicolae Milescu.

Profesorul lui Petru cel Mare

Purtând cu sine scrisoarea de împuternicire a patriarhului Dositei, N. Milescu a ajuns la Moscova, unde a fost prezentat ţarului Alexei Mihailovici. Acesta şi-a dat seama, din primul moment, că avea în faţă o personalitate de excepţie, expert în cunoaşterea situaţiei politice şi militare din Imperiul Otoman, ca de altfel din întreaga Europă. Aşa cum era de aşteptat, datorită limbilor străine pe care le vorbea, N. Milescu a fost încadrat în Serviciul de spionaj imperial, la departamentul solilor. Se înţelege că era vorba de spionaj extern. Acest lucru s-a petrecut în luna decembrie 1671.
Cronicarul loan Neculce (1672-1745), în „Letopiseţul Ţării Moldovei” spune că Milescu a fost profesor al împăratului Petru Cel Mare.

Nicolae Milescu a fost primit cu căldură în rândul celor mai luminate minţi de la curtea ţarului printre care Vasile Goliţân, Artamon Matveev, Petre Dolgov şi alţii. Ca om politic şi diplomat (adică spion) de clasă internaţională, Milescu era convins că numai puterea militară a ruşilor ar putea zdrobi puterea otomană şi elibera Moldova şi celelalte popoare de sub jugul turcesc.

Convingerile sale politice şi strategice au fost exprimate în lucrarea „Hismologion”. La îndemnul ţarului, spătarul Nicolae Milescu a scris câteva studii de răsunet privind istoria Rusiei, printre care şi „Genealogia ţarilor ruşi” (1674).

Spion la curtea împăratului Chinei

În iulie 1674, în legătură cu mişcări de populaţie rusească în regiunea fluviului Amur, N. Milescu a primit din partea ţarului Alexei Mihailovici extraordinara misiune de sol al ţarului în China. Milescu a pornit în misiune în martie 1675, trecând prin Tobolsk şi Irkutsk, un traseu extrem de lung, studiind terenul şi oamenii, şi întocmind rapoarte.
În perioada mai-septembrie 1676, Milescu şi suita lui au stat la Pekin, fiind primit, în mai multe audienţe, de către împăratul Chinei, Shengzu. Diplomat de talie mondială, cult şi poliglot N.Milescu a ştiut să se facă ascultat şi să promoveze interesele Rusiei la o curte imperială ce se caracteriza prin ură şi dispreţ faţă de alte rase şi culturi, prin neîncredere, cinism şi viclenie. Deşi era sol străin, pe timpul şederii sale. în China, viaţa îi era ameninţată la fiecare pas.

N. Milescu s-a întors la Moscova în ianuarie 1678. Între timp, ţarul Alexei Mihailovici, care îl aprecia atât de muii murise. N. Milescu şi-a înaintat rapoartele de călătorie, descrierea Asii şi Chinei de-a lungul traseului parcurs, a fluviului Amur, precum „Cartea despre tătari”. Toate acestea au stârnit un interes imens în rândul specialiştilor,
nu numai în Rusia, ci şi în afara graniţelor acesteia, constituind sursa de documentare de cea mai mare valoare.
Nu trebuie să fii specialist în materie pentru a putea înţelege ca misiunea spătarului Nicolae Milescu în China, din perioada 1675-1678 a fost una de cercetare strategică. Poate cea mai mare şi mai importantă din întregul secol XVII.

Imensitatea spaţiului cercetat şi transpus în rapoarte şi studii, precum şi importanţa politică, militară şi economică a contactelor cu demnitarii şi împăratul de la Pekin, îndreptăţesc o asemenea apreciere. Pe scurt, N. Milescu a dus la îndeplinire o misiune de spionaj la cel mai înalt nivel strategic.