Jos Unirea dintre Moldova şi Ţara Românească!

3.826 vizualizari

Unirea 1859În volumul „Vârstele Unirii. De la unitatea etnică la conştiinţa naţională”, istoricul Adrian Cioflâncă, de la Institutul „A.D. Xenopol”, tratează un subiect considerat mult timp tabu: separatismul moldovean. Avându-i că exponenţi principali pe Gheorghe Asachi şi Nicolae Istrati, mişcarea separatistă din Moldova a apărut în 1856, an în care ideea Unirii celor două Principate prinsese deja un anume contur politic. Separatiştii se opuneau ideii de unire motivând prin tradiţia diferită a celor două ţări, dar, mai ales, prin argumente de ordin practic.

Memorialistul Nicolae Sutu relatează că antiunioniştii se temeau că Bucureştiul va deveni noua capitală, iar Moldova va fi marginalizată. Separatiştii erau convinşi că „Iaşii şi toată Moldova de Sus nu vor fi decât puncte excentrice ale noului stat, interesele moldovenilor vor fi puse în planul doi”. Separatiştii se aşteptau ca muntenii să domine în timp conducerea politică a Principatelor Unite, iar „moldovenii vor fi siliţi să îndure legea muntenilor şi să fie absorbiţi mai curând că un popor cucerit decât că unul unit cu Ţara Românească.”

Temerile s-au confirmat

Aşa cum se ştie, evenimentele din ianuarie 1859 au dus la înfrângerea separatiştilor şi la unirea celor două Principate. Temerile separatiştilor s-au confirmat însă, noul aranjament statal impunând o viziune radical centralistă.

În ciuda vocilor numeroase care solicitau că noul stat să aibă capitala la Focşani, unele provenind chiar din rândurile unioniştilor moldoveni, în 1862 au fost emise decretele de centralizare a principalelor instituţii la Bucureşti. După 1862, noul prilej de luptă politică pentru separatişti a fost chestiunea „compensaţiei morale” reclamate pentru „sacrificiul” făcut de Iaşi pe altarul Unirii. Ideea amplasării Curţii de Casaţie la Iaşi, că gest reparatoriu, a fost respinsă într-un final de Legislativ, generând în „dulcele târg” masive proteste de stradă. Nu este astfel de mirare că înlăturarea ulterioară a domnitorului provenit de la Iaşi, Alexandru Ioan Cuza, la 11 februarie 1866, a fost sărbătorită la Iaşi prin trei nopţi de celebrare.

Mişcarea separatista, înăbuşită în sânge: zeci de morţi pe străzi

Detronarea domnitorului a dat un suflu nou mişcării separatiste, frustrarea atingând apogeul în ziua de 3/15 aprilie 1866. Atunci a izbucnit o importanţă manifestaţie separatistă despre care astăzi se mai ştiu puţine. În acea zi, o duminică, mulţimea adunată pentru liturghia de la Mitropolie, circa 500 de persoane, a pornit cu mitropolitul în frunte, spre Palatul Administrativ strigând „Jos Unirea!”, „Jos Prinţul străin!”, „Trăiască Moldova”. Manifestaţia a fost inăbuşită de intervenţia unui regiment muntean adus special aici, care a tras în direcţia manifestanţilor şi a atacat la baionetă. Numărul victimelor nu se ştie precis, pentru că autorităţile au făcut anchetă în cel mai mare secret, dar este vorba oricum de cel puţin câteva zeci de morţi şi alte zeci de răniţi.

Sursa: www.ziaruldeiasi.ro