Din secretele revoltei populare de la Iaşi din aprilie 1866: Moldova a dorit să se desprindă de România, abia la 7 ani de la „mica unire”

În ianuarie 1859, la Iaşi şi la Bucureşti s-a votat unirea Moldovei cu Ţara Românească, pentru a deveni o singură ţară – „România mică” (cum mai este ea cunoscută), până la unirea cu Transilvania (din 1918), când se formează „România mare”.

Dar, după mica unire din 1859, au apărut la Iaşi voci care susţineau, din nou, independenţa Moldovei, care se considera marginalizată în raport cu Bucureştiul. Iar în acest articol, voi vorbi despre revoltele din aprilie 1866 de la Iaşi (deci la 7 ani după mica unire), aşa cum sunt ele relatate în lucrarea „Iaşii de odinioară” (1928) a lui Rudolf Şuţu.

Era duminică, 3 aprilie 1866… După slujba de la Mitropolie, mitropolitul Calinic Miclescu, împreună cu ierarhi bisericeşti, boieri şi alte clase sociale formară o mulţime nemulţumită, care porniră de la Mitropolie către Palatul Administrativ (actualmente Palatul Culturii). Ei solicitau desprinderea Moldovei de Principatul României şi proclamarea ca domn al noului stat pe Nunuţă Rosetti-Roznovanu. Se scanda: „Jos Unirea”, „Jos prinţul străin”, „Trăiască Moldova”, „Trăiască Convenţia”. 

Dacă în 1859, Biserica Ortodoxă era unionistă, situaţia s-a schimbat 7 ani mai târziu. După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza în 1864, ca domn al Principatului României, se pregătea aducerea unui principe străin la conducerea ţării noastre, viitorul rege Carol I, care era catolic ca şi credinţă religioasă. Biserica era pentru separare de teama unui prinţ catolic pe tronul de la Bucureşti.

Ce se întâmplă mai încolo, putem citi din lucrarea lui Rudolf Şuţu: „Apare colonelul Davila, comandantul garnizoanei, înaintea manifestanţilor, îi somează să nu înainteze, aceştia nu-l ascultă şi atunci s-au tras focuri, care au culcat la pământ peste o mie de manifestanţi (…) Nunuţă Roznovanu şi ceilalţi au fost arestaţi. De asemeni, şi mama lui Roznovanu, care a îndemnat pe oameni să scoată pietrele din stradă, pentru a face baricade”.

Mitropolitul cade printre primii răniţi, după ce a primit o baionetă în piept. Un arnăut îl ia în braţe şi-l ascunde pe Calinic Miclescu în pivniţa unei crâşme apropiate. Locotenenţii domneşti se sperie şi-l cheamă pe mitropolit la negocieri sub protecţie ca să nu fie împuşcat. Acesta le spune verde în faţă demnitarilor de la Bucureşti „Noi nu ne-am dat muntenilor ca să ne vândă nemţilor”.

După ce s-a auzit zvonul fals că ar fi fost ucis mitropolitul, mulţimea demonstranţilor a devenit şi mai agitată. S-au cerut arme, dar nu s-a mai ajuns la depozitul rusesc de a Sculeni, descoperit şi păzit de armată.

Nu se ştie care a fost numărul total de morţi de la Revolta din 3 aprilie 1866. S-au vehiculat tot felul de cifre: 60 / 150 sau 300.

Pe 8 aprilie 1866, s-au acordat 952 voturi pentru Carol I şi doar 6 împotrivă, dovadă că mişcarea separatistă nu avea o bază socială şi intelectuală de masă. Adevărul e că Moldova nu mai avea viitor ca stat izolat, de sine stătător. Dacă Moldova nu se unea cu România devenea o pradă uşoară Imperiului Ţarist Rus, care îi sfâşiase deja o bucată din teritoriu, Basarabia.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.