Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

Să ne mândrim c-un grec! Nicolae Mavrocordat, domnitorul fanariot care ţinea cu ţăranii români

204

NicolaeMavrocordatFaţă de domnitorii cu pur sânge românesc, au existat în ţările române unii conducători care au fost mult mai buni administratori de ţară, şi care, culmea, nu erau români. Mulţi îi critică pe domnitorii fanarioţi, dar au fost câţiva cu adevărat sclipitori. Cel mai “bun” domnitor fanariot care a guvernat în ţările române a fost Nicolae Mavrocordat (1680-1730), care a fost domnitor al Moldovei de două ori (în 1710 şi între 1711 şi 1716) şi al Ţării Româneşti tot de două ori (1716 şi între 1719 şi 1730).

Nicolae Mavrocordat era grec la origini, tatăl său fiind celebrul Alexandru Mavrocordat “Exaporitul” (secretarul intim al sultanului şi un fel de ministru de externe al Imperiului Otoman). Poate foarte puţini cunosc faptul că Nicolae Mavrocordat avea totuşi şi puţin sânge românesc domnesc, mama sa, Sultana Hrisoscoleos fiind nepoata domnitorului moldovean Alexandru Iliaş Vodă (1590-1666), care la rândul său era stră-strănepotul lui Ştefan cel Mare. Deci, acest Nicolae Mavrocordat avea în el puţin sânge din grandiosul Ştefan cel Mare.

Oricum, domnitorul grec nu ştia limba română, dar cu toate acestea el a sosit în Moldova, în februarie 1710 cu gândul preconceput de a sprijini ţăranii. Dacă la divanul domnesc se jelea un ţăran împotriva stăpânului său, era ştiut de dinainte că dreptatea era de partea ţăranului! Câţi domnitori români get-beget au făcut acest lucru?

După ce a fost timp de un an mazilit de către sultan (care l-a pus domnitor pe Dimitrie Cantemir – ce avea ca obiectiv de a-l atrage în capcană pe Constantin Brâncoveanu), Mavrocordat s-a reîntors la cârma ţării în anul 1711, dată după care a introdus inovaţia într-o ţară românească, aceea de a da seama în faţa boierilor (“Sfatul ţării” – un fel de mic parlament) despre cheltuielile făcute din visteria ţării. Astfel, Nicolae Mavrocordat poate fi considerat ca fiind primul domnitor ce a încercat să introducă un regim constituţional într-o ţară românească, în condiţiile în care în Europa existau monarhii absolute! (a nu se uita de regimul total absolutist al lui Ludovic al XIV-lea din Franţa începutului de secol 18).

Nicolae Mavrocordat nu a fost deloc un domnitor lacom, ci un foarte bun administrator, chiar mai bun decât toţi domnitorii moldoveni şi munteni la un loc! El ar trebui măcar pus la acelaşi nivel cu Ştefan cel Mare sau Constantin Brâncoveanu. Din păcate, el a murit destul de tânăr, la vârsta de 50 de ani, suferind de ciumă. A fost înmormântat la Mănăstirea Văcăreşti din Bucureşti (mănăstire distrusă de Ceauşescu), iar pe piatra sa de mormânt stătea scris în greceşte: „Vâzându-te, morminte, mă tem de priveliştea ta/ Căci ascunzi în tine pe Nicolae Domnul / Moldovei odinioară, apoi al Ţării Româneşti, / Pe acel care această biserică a întreitei lumini a soarelui / Dumnezeieşte a înălţat-o din temelia ei chiar / Pe cel prea-înţelept şi Scaun al înţelepciunii, / Oglinda înţelepţilor în sfaturi, / Al cărui neam vestit e din al Scarlatilor: / Părintele i-a fost Alexandru, care la a Otomanilor / Impărăţie era tălmaciul cel de taină. / Dar pe care muzeele l-au încununat cu-a gloriei cunună, / Acest mormânt de marmură-l încununa-acum, / Pierind de ingrozitoarea boală a ciumii, /Lăsând durere nesuferită la fiii / Şi la soţia sa şi la rudele multe: / Pe care să-l fericim toţi după cuviinţă, / Rugând pe Domnul, cel ce vede toate, / Să-i pună sufletu-n livezi înverzite”.

Iată ce lecţie ne-a oferit, nouă românilor, un domnitor grec. Şi iată încă un motiv pentru care N-am nicio mândrie că sunt român.

Orgoni Crystal