În noiembrie 1940, marele istoric, savantul Nicolae Iorga, este asasinat mişeleşte la vila sa din Sinaia de către o grupare de legionari. Iorga era considerat răspunzător pentru arestarea şi închiderea liderului legionarilor, Corneliu Zelea Codreanu, omorât ulterior în închisoare din ordinul regelui Carol al II-lea. Deşi cei doi (Iorga şi Carol al II-lea) aveau un inamic comun (legionarii), relaţiile între ei nu erau cordiale, ci chiar foarte tensionate la sfârşitul anilor ’30.
În 1938, regele Carol al II-lea instaurează o dictatură, suprimând Constituţia, desfinţând partidele politice şi creând o formaţiune politică unică, intitulată Frontul Renaşterii Naţionale (FRN), care deţinea toată puterea în Parlament. Nicolae Iorga ia atitudine: este dezgustat de acest FRN, spunând că e vorba de „o nouă clasă privilegiată de jurăminte şi de uniforme”. Pe de altă parte, atitudinea lui Carol al II-lea faţă de Iorga este extrem de acidă. Iată ce spune regele în jurnalul său, pe 16 decembrie 1939:
„Dimineaţa, inaugurarea Institutului de Istorie Universală al lui Iorga. Discursuri, Iorga şi Petre Andrei, cărora le-am răspuns eu, arătând importanţa Istoriei în împrejurările de azi. Institutul e mic, dar poate că va da rezultate frumoase. O sală de conferinţe şi biblioteca, pentru care s-a rezervat foarte mult loc. Alăturea, într-o aripă a casei, este ceea ce Iorga numeşte Muzeul, de fapt locuinţa sa, în care a adunat anumite tablouri şi obiecte de o valoare foarte variată. Această parte este o mică escrocherie a dezinteresatului savant, căci şi-a clădit astfel, gratuit, o locuinţă nouă, unde stă cu toată familia şi este întreţinut astfel de Stat”.
Adică, Carol al II-lea l-a făcut pe marele savant „escroc”, subliniind faptul că Iorga ar fi profitat de poziţia sa pentru avantaje materiale.