Orgoni Crystal

 

Un mister istoric cu privire la un personaj ciudat ce a ajuns domn al Moldovei: Gaspar Gratiani. Croat, italian sau vlah din Croaţia?

1073

blankÎntre 1619 şi 1620, domn al Moldovei a fost un personaj ciudat, necunoscut, ce nu făcea parte din boierimea Moldovei: Gaspar Graziani. Un articol de pe Wikipedia despre Gaspar Graziani păstrează greşeala cronicarilor şi istoricilor Miron Costin, Dimitrie Cantemir şi A.D. Xenopol, considerându-l a fi de origine italiană (fiind induşi în eroare de numele italian).

În 1900, colecţia Hurmuzaki a inclus şi opusculul, din 1655, al lui Ioan Iancovici, compatriot şi intim al lui Graţiani. Scos la iveală din arhivele poloneze, el conţinea indicaţii precise privind naşterea şi tinereţea viitorului domn, risipind neclarităţile în problema originii – una croată. Folosind aceste informaţii, Nicolae Iorga a publicat imediat un articol în care a anexat şi relatarea lui Giovanni Batista Malbi, secretar al principelui, unde, de asemenea, Graţiani apare ca nobil croat.

În 1911, marele istoric a revenit însă, surprinzător, aducând un punct de vedere insolit. El a susţinut atunci că Gratiani ar fi fost, de fapt, morlac sau maurovlah, aparţinând deci unei populaţii, în fond, româneşti care a coexistat, în Dalmaţia, cu croaţii. Principalul argument adus a fost că Gradac, unde a trăit în tinereţe Gaspar, ar fi fost, de fapt, un vechi sat de morlaci. Speculaţiile sunt interesante, dar Nicolae Iorga a omis faptul că Gradac nu a fost, în realitate, locul de origine al lui Gaspar, ci doar localitatea de refugiu a părinţilor săi din faţa turcilor, cu prilejul tulburărilor din 1592. De fapt, familia viitorului domn a fost originară, de fapt, din Bihac, oraş aflat la graniţa bosniaco-croată.

E clar că Gratiani a fost croat, şi nu morlac, acest lucru rezultând şi din confesiunea – ferm catolică – afişată de aceasta toată viaţa. Se cunoaşte, în acest sens, rezerva cu care croaţii – catolici – au evitat eventuala asimilare a altor populaţii din zonă, nu doar a morlacilor, dar şi a sârbilor, mult mai apropiaţi etnic. În sfârşit, Gratiani însuşi a afirmat tot timpul că se retrage dintr-o nobilă familie croată şi este greu de crezut că – morlac fiind – nu ar fi folosit acest avantaj, în 1619, când atât el, cât şi cercurile otomane care îl trimiseră în scaunul de la Iaşi, erau extrem de îngrijoraţi faţă de eventuala reacţie a ţării la impunerea unui domn străin.

Interesante faptul că această opinie a lui Iorga a fost preluată ulterior şi de alţi istorici români, ca A.D. Xenopol sau Constantin Giurescu. Aşadar, ce-a fost el până la urmă? German, italian, croat sau morlac?