În căutarea tărâmului subteran misterios, ascuns în inima Asiei

0
3.839 vizualizari

Posibilitatea existenţei unui tărâm misterios, sub pământ, a constituit din cele mai vechi timpuri şi până în prezent un subiect deosebit de fascinant, atât pentru o serie de exploratori temerari, cât mai ales pentru pasionaţii de literatură fantastică.

Astfel, scriitorul Rene Guenon aminteşte în scrierile sale de un mit în care se afirmă că, în urma unui cataclism planetar, ultimii reprezentanţi ai unei avansate civilizaţii, edificată pe teritoriul ocupat de actualul podiş Gobi, s-au refugiat într-un imens sistem de caverne, săpat în profunzimile lanţului himalayan. Acolo ei s-au separat în două grupe, flecare stabilindu-şi un centru material şi spiritual propriu: în Agartha se află cetatea binelui, a contemplării şi a neamestecului în evoluţia lumii şi în Shambala, cetatea puterii, ce-şi concentrează eforturile pentru dirijarea şi grăbirea omenirii pe drumul spre „apocalipsul final”.

Conform altor interpretări, cuvântul Agartha este de origine budistă şi se referă la lumea subterană, care are milioane de locuitori şi multe oraşe, toate aflate sub dominaţia supremă a capitalei lumii subterane, Shambala, unde locuieşte supremul conducător al acestei împărăţii, cunoscut în Orient ca Regele Lumii.

Legendele mongole susţin că Shambala este un regat uriaş, ce numără 800 de milioane de supuşi, conduşi de Regele Lumii. Capitala este înconjurată de localităţi în care trăiesc marii preoţi şi savanţii. Palatul Regelui Lumii este înconjurat de palatele Maeştrilor, care stăpânesc toate forţele vizibile şi invizibile ale pământului, ale infernului şi ale cerului. Nu există închisori, pedeapsa cu moartea nu se aplică, iar poliţia este asigurată de capii de familie. Conducerea întregii societăţi este exercitată de 5000 de savanţi, 365 de cardinali şi 12 membri ai Iniţierii Supreme.

În anul 987 d. Chr., prinţul Vladimir al Kievului a organizat o adevărată expediţie, bine echipată, ce a avut ca obiectiv găsirea fascinantului Regat al Apelor Albe (sau Ţara Minunilor). În fruntea grupului se afla părintele Sergius, ce petrecuse câţiva ani la mănăstirea de pe muntele Athos din Grecia, prilej cu care luase cunoştinţă despre legenda mirificului teritoriu ascuns în inima Asiei.

Anii trecură, dar nimeni nu a mai auzit nimic despre ei. În 1043 îşi făcu însă apariţia la Kiev, un bătrân care declara tuturor celor care aveau timp sa-l asculte, că el este părintele Sergius şi că revenise din demult uitata expediţie. Din relatările călugărului, ce se arăta incapabil să localizeze, începând cu un anumit punct al călătoriei, zonele parcurse, se poate trage concluzia că acesta, dacă a efectuat cu adevărat drumul, trebuie să fi ajuns, venind dinspre nord-vest, cam în aceeaşi zonă atinsă cu o mie de ani înainte de Apollonius, dar sosit dinspre sud-vest. Spre deosebire de Apollonius din Tyana, părintele Sergius nu a adus cu sine decât fascinante, dar evidente povestiri.