„Avocatul dracului”: o pledoarie extraordinară pentru Vlad Ţepeş

Am găsit într-un material vechi un text excepţional scris de profesorul de istorie Mircea Dogaru. Îl prezint în fragmente, în premieră pe Internet, pe acest site.

Sărmane principe român, tu care semnat-ai mândru actele tale de voinţă – ,,Io Vlad Voievod şi domn şi fiul marelui Vlad Voievod, stăpânind şi domnind peste toată Tara Românească, Amlaşului şi Făgăraşului herţeg…”, cum să te-ajutăm să-ţi „fie somnul lin şi codrul aproape / pe-ntinsele ape / să ai un  cer senin” ?

Grea încercata pană a istoricilor şi scriitorilor neamului (de la Gheorghe Şincai la Şerban Papacostea, Ştefan Andreescu, Nicolae Stoicescu, Radu Ştefan Ciobanu, de la Budai-Deleanu la Marin Sorescu, Corneliu Leu sau Ion Stăvăruş), nu mai pridideşte apărându-ţi, redându-ţi, an de an, strălucirea!

Ai fost ostatec al Porţii şi al marelui Fatih (Cuceritor) al Constantinopolei, Mehmed II (1444-1446, 1451-1481), oaspe şi protejat al rudelor tale Bogdan II, martirul de la Reuseni şi Iancu de Hunedoara, eroul creştinătăţii şi al libertăţii românimii confederate ; ai ajuns tu însuţi un comandant de oşti desăvârşit, admirat de sultan care te-a socotit „drept un viteaz” dându-te pildă „şi altora” (Kodja Husein) ca „vestit printre cei de-o seamă (…) şi în privinţa meşteşugului de a conduce oşti. (…) unic în serdarie,  un  al doilea (…)   nefiind în  ţara ghiaurilor” (Kemal-paşa-zade).

Ai cerut dreapta moştenire a părintelui tău (octombrie 1448), alt Vlad al dreptăţii şi dragostei de glie, un an după ce fusese răpus mişeleşte la Bâlteni (decembrie 1447) alături de fratele tău Mircea şi avut-ai parte de o nouă, lungă pribegie… Ţi-ai cucerit drepturile prin vitejia ta (august 1456) răsturnând cutezător planurile celor ce voiau să te folosească – pion pe tabla de şah a politicii europene! Ai introdus ordinea în ţară stârpind hoţii şi tâlharii, potrivit cutumelor şi legilor lumii în care trăiai, cu spada, ţeapa şi securea; nici mai milostiv, nici mai crud decât alţi suverani ai vremii dar sigur mai drept „prin severitatea şi justiţia” ta „neîngăduind ca vreo fărădelege să rămână nepedepsită”… (Jan Dlugosz)… şi cinstea supuşilor tăi a devenit legendară. Ai pedepsit pe „hicleni” lovind cu asprime în „fruntaşii ţării” amestecaţi „în trădarea pentru schimbarea domnilor”, ai ridicat cinstea şi meritul mai presus de nume boierind adevăraţii „viteji” ai neamului, alegându-ţi din rândul celor mulţi şi cu inimă fierbinte pentru ţară oşteni şi căpitani, dregători „aleşi şi devotaţi” (Laonic Chalcocondil) pentru că ai înţeles „că atunci când un om sau un domn este puternic şi tare, (…) poate să facă pacea după cum vrea ; dar, când este fără putere, unul mai tare va veni asupra lui şi va face cu el ce va voi” (10 septembrie 1456. Scrisoare către braşoveni).

Prin faptele tale ai câştigat respectul şi admiraţia îndepărtatei tale rude transilvane Matia Corvinul cu care te-ai şi încuscrit şi care a poruncit oamenilor banului, nu demult veniţi în ţara sorii de peste munţi, să nu-ţi pricinuiască ,strâmbătăţi şi pagube” să păzească „pacea şi liniştea” cu tine şi cu supuşii tăi (martie 1458).

Într-o epocă în care s-a cimentat „conştiinţa de sine a poporului nostru, conştiinţa continuităţii, o unităţii de origine şi cultură a tuturor locuitorilor din cele trei principate” ai primit în sfatul muntean – simbol al Unirii ce avea să vină – pe spătarul Moldovean, pe Bratu de la Milcov şi pe Linart stolnicul, ex „notarius Brassoviensis” ! Ai preluat stindardul libertăţii de la transilvanul Iancu, l-ai ridicat, teluric, in apărarea hotarului sudic românesc, refăcând, prin eliberarea Giurgiului şi Dobrogei, moştenirea munteanului Mircea şi a dobrogeanului Ioanco, şi l-ai predat – flacără vie titanului Ştefan al Moldovei! Ai adus raza speranţei fraţilor de-o stirpe şi celorlalte naţii formate mai târziu in Balcani, gemând sub greaua povară a jugului otoman! L-ai înfruntat cu viii şi cu morţii pe cuceritorul Constantinopolului (1461-1462), i-ai umilit vizirii şi şangeacbey-ii, şi l-ai făcut să fugă înspăimântat din fata pădurii de ţepi a Târgoviştei, uitând în grabă să-ţi mai ceară „pământ şi apă”!

Ai ştiut să-ţi apropii „Ţara, oastea cea mare a norodului românesc”, prin aspra ta dreptate şi ai cutezat acolo unde Frederic al III-lea, împăratul (1440-1493), regii Franţei, Angliei, Poloniei, principi şi duci puternici au şovăit! Nu gloria deşartă, nici visul de cruciadă al umanistului papă Pius al II-lea, dezvăluit Europei in conciliul de la Mantova (26 septembrie 1456) ţi-au înarmat braţul, ci credinţa neclintită în destinul poporului tău, în dreptatea cauzei lui, în voinţa sa nestrămutată de a trăi liber şi neclintit în hotarele străbune!

Umărul tău a fost sprijin pentru Ştefan al Moldovei şi pieptul tău pavăză tare la Dunăre. Ai întins fraţilor de altă limbă o mână frăţească, dar pricini mărunte, egoiste, i-au făcut să-ţi întindă în locul mâinii ascuţişul fierului, să-ţi umbrească faptele şi chipul cu ascuţişul limbilor înveninate, pregătindu-ţi drumul spre temniţa regală (noiembrie 1462) şi uitarea-n defăimare. Vrând să aperi dreptul alor tăi, să dai cinstită plată muncit ai îngrădit privilegiile magnaţilor, negustorimii şase şi patriciatul ţi-a declarat război.

Ţi-a adăpostit toţi câinii de pripas care în faţa ochiului tău ager şi a braţului tău necruţător îşi lepădau blana de lup, toţi unchii, nepoţii şi verii tăi îndepărtaţi şi mici în faptă care cu mânia neputinţei te-au zugrăvit ca „trădător” „cu adevărat învăţat de Dracul” (Dan „cel tânăr”). Numele moştenit de la părintele tău, înalt cavaler al Ordinului Dragonului ţi-a fost făcut de ocară şi ai devenit Dracula – „fiul Diavolului”! Imaginaţia negustorească ţi-a plătit negustoreşte pentru că la ridicarea săbiei ai răspuns cu sabia şi ţeapă şi ai călcat sub copitele cailor tăi trufia patricienilor Braşovului şi Sibiului pentru că ai pedepsit exemplar pentru „hiclenie” pe fruntaşii celor pe care-i considerai supuşii tăi dintotdeauna –  făgărăşenii  şi amlăşenii.

În zadar rapsozii tăi ţi-au slăvit numele, rostit cu evlavie de oştenii-ţărani, în zadar Ivan al III-lea al Moscovei (1462-1505) te lua drept pildă de conducător după „povestirile” aduse la curtea sa (1486-1490) de nepoata ta, Elena, fiica marelui Ştefan, iar cronicarii defunctului Bizanţ găseau în tine mângîierea… în restul Europei, banul şi interesul te-au umbrit!

„Povestirile germane” ale saşilor transilvani publicate la Niirnberg de Marcus Ayrer (1488) şi scoase în 14 ediţii până la 1530 au declanşat una dintre cele mai mari şi mai bine organizate campanii de defăimare din istorie, – acţiunea „Dracula”, „tiranul cel rău” si „crud” . Le-a sprijinit chiar Matia, când a înţeles că faima ta umbrea un rege al Ungariei care încasase 40.000 de galbeni pentru Cruciadă şi nu făcuse nimic altceva decât să te aresteze din calcul politic pe tine, adevăratul erou al creştinătăţii. Le-au sprijinit să-ţi răspândească imaginea fabricată de simbol al trădării şi viciului şi marii tăi boieri fugari pentru că ai pedepsit complicii ucigaşilor tatălui şi fratelui tău, punându-i să dureze cu aspra trudă de rob cuibul de vulturi de la Poenari, pentru că i-ai obligat să pună mai presus de binele lor, binele ţării.

În viaţă fiind, ţi-au spus „Ţepeş”, „Dracul” iar mândrele paşale pe care le-ai biruit s-au bucurat să-ţi traducă noul nume „Kaziklî” (Ţepeş) cel plin de „răutate”, în faţa lui Allah şi a drept-credincioşilor aveau o scuză, un muritor de rând nu putea zăgăzui „războiul sfânt” (djihad), iar imaginea ta incepuse să se desprindă de cele pământeşti.

„Dracula” devenea o modă. Încarnarea răului cu care turcoaicele îşi speriau pruncii neascultători, subiectul preferat al unor scriitori în căutare de cititori ca Mihail Behaim (poemul „Despre o fiară pe nume Dracul Voievod”) sau Sebastian Munster (Cosmographia), al ignoranţilor îmbîcsiţi de misticism, excitaţi de nepătruns.

Te-au apărat minţile luminate, spiritele cutezătoare şi analitice ale vremii ca Nicolae de Mondrussa, legatul papal de Buda şi însuşi Papa Pius al II-lea sugerând că numele tău vine de la „Dragul” sau „Drag” în limba ta, pentru că ai fost iubit şi cinstit de popor, nu de la dragon-balaur-diavol, plângându-te că eşti „tot în închisoare şi acum, un om mare şi frumos făcut pentru domnie”! Când Matia şi-a recunoscut greşeala şi ai căzut (1476), bărbat al datoriei, lupţând din nou pentru binele neamului, alături de el şi vărul tău Ştefan cel Mare, te-a plâns. Marele tău adversar, Mehmed al II-lea, te-a elogiat; la curtea polonă te-a reabilitat Filippo, Buonaccorsi, Callimachus.

În veacul XVI, când principii noştri, ca ai întregii Europe au luptat şi cu spada dar şi cu pana şi cuvântul diplomaţiei machiavelice pentru unitatea şi libertatea naţiei lor, când în faţa înaintării impetuoase printre ruinele Ungariei a „magnificului” sultan Suleiman Magnificul (1520-1566), trebuia găsit un nume-simbol care să întărească flacăra rezistenţei antiotomane ai fost primul ales tu, „Cid” al românilor. Potrivit moravurilor epocii erau necesari oameni „de o cruzime şi de o dreptate neobişnuită” şi Bonfinius, Verancsics sau Bocignoli sfâşiind mitul, te-au redescoperit pe tine, port-drapelul libertăţii. Imaginea – făurită de perfide minţi întortocheate – a băutorului de sânge nevinovat, a maestrului de cruzime era îngropată.

A trebuit să debuteze veacul XIX cu Engel şi Sulzer, cu istoricii mercenari ai imperiului „din petice” habsburgic, apoi austro-ungar, ca printre alte „basme” despre istoria românilor să fie repuse în circulaţie şi fabricatele „Povestiri germane” despre Dracula.

Noii campanii „draculiste” i-a ripostat întreaga istoriografie română a secolului începând cu Şincai (Hronica – 1811). El primul a afirmat că „povestirile” sunt numai scornituri „ce cu atât mai groaznie să-l arate lumii”! Lumea avidă de grozăvii, însetată de senzaţional a capitalului suveran, a acceptat însă mitul, amplificându-l, îmbogăţindu-l în grotesc.

Un specialist in „vampirism”, irlandezul Abraham (Bram) Stoker afiliat societăţii pentru studierea… ştiinţelor oculte, Golden Dawn, înzestrat cu scornirile negustorilor saşi de profesorul Vambery de la Universitatea din Budapesta a realizat (1897) prototipul tuturor personajelor „de groază” ale veacului nostru – „Dracula” – tiranul vampir. Mare succes de casă! Aproape 100 de ediţii în mai puţin da 100 de ani, zeci de ecranizări, sute de scenarii!

Rupt de spaţiu şi timp, ţi-ai pierdut, sărmane prinţ, identitatea. Istorici renumiţi ţi-au refăcut portretul, încercând să te „reîncadreze” cu noile veştminte în istoria românească. „După documentele insuficiente de care dispunem, Vlad era o fiinţă anormală şi vicioasă, atinsă de un dezechilibru moral ascuţit (…) e neîndoielnic faptul că supunea la torturi în masă pe supuşii săi, fără a ţine cont de sex, vârstă, clasă sau rasa victimelor sale”... ş.a.m.d, (R.W. Seton — Wattson, Histoire des Roumains).

Au tunat în apărarea ta glasurile lui Xenopol şi Iorga, descriind „un cumplit viteaz”, un principe care a fost „străin de milă şi de închinare” pentru că şi-a pus „cumplita lui fire în slujba ţării sale şi după ce o curaţi de relele lăuntrice (…) el puse piept înjosirii în care căzuse”. Te apără şi astăzi istoricii români. Îţi redau dimensiunea de erou naţional istorici străini ca Gianfranco Giraudo, R.T. McNally sau Radu Florescu porniţi pe drumul spinos al precizării adevărului „în căutarea lui Dracula”.

Mitul nu a dispărut însă. Colecţionarii de curiozităţi, amatorii de senzaţii tari se simt lezaţi să descopere în tine una „dintre cele mai glorioase figuri de conducători ai poporului nostru din trecut”. Cât de fericiţi ar fi să poată povesti prietenilor, la întoarcere, în faptul serii, cu şoapta gâtuită, la un „drink” cu sau fără „soda” că au zărit inexistentele urme însângerate pe pământul vechii Dacii – paşii lui Dracula.

Cum nu văd când vin să vadă ? Cum de nu întâlnesc privirea ochilor tăi mari şi trişti ? Privirea ta… privirea noastră. Durerea omului născut pentru opere făcute să dureze, silit să-şi întrerupă truda, să-şi prefacă fierul plugului în spadă, să lupte pentru dreptul său legitim la muncă tihnită, liberă, la pace în casă. Strămoşilor săi, de ce nu-i doare? Cum de nu înţeleg mesajul tău, mesajul pământului, istoricii de azi ai rătăcirii? Ce le-ai făcut tu, prinţ nedreptăţit, celor ce-arunci cu tine şi prin tine în mit şi nefiinţă un întreg popor egal între popoare? Cum de ţi-au uitat neclintirea crenguţele uscate ale pădurii noastre care, purtate de vânt, scârţâie a jale printre copacii altor codri cu „frunze” mai… verzi şi foşnitoare ?

„Cum nu vii, tu, Ţepeş doamne, ca punând mina pe ei…”

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.