Un medic cardiolog ajunge la o concluzie tulburătoare: după moartea fizică, conştiinţa şi memoria se detaşează de trupul fizic!


Foto: pixabay.com (Commons Creative – free)

Dr. Michael B. Sabom – cardiolog și profesor la Universitatea din Emory, precum și medic specialist la VA. Medical Center din orașul american Atlanta – a fost sceptic în privința existenței și a supraviețuirii sufletului după moartea fizică.

Dar, ascultând și analizând relatările a zeci de pacienți, „morți-clinic” și reanimați totuși după intervale prelungite, cât și a unor bolnavi care au stat mult timp sub anestezie în timpul operațiilor, el a constatat, la rându-i, o realitate tulburătoare: fenomenul detașării de trup a „ceva” care deținea conștiința și memoria „decedatului”, „ceva” care putea să audă și vadă – deși organele respective ale corpului nu mai funcționau – era întru totul adevărat!

În cartea sa „Recollections of Death” („Recolectări ale morţii”), apărută în 1982, el trăgea o concluzie specifică unei manieri ştiinţifice:

„Dacă creierul uman este compus din două elemente fundamentale – spiritul și creierul -, traumatismul care duce la starea de cvasimoarte ar fi el capabil să declanșeze desprinderea spiritului de creier la atât de mulți indivizi? În ceea ce mă privește, înclin să mă opresc la această explicație. Experiențele extracorporale par să se încadreze în datele acumulate.”


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.