Părinţii ar trebui să aibă dreptul să pună capăt vieţii nou-născuţilor pentru că sunt „irelevanţi din punct de vedere moral”, nefiind „persoane propriu-zise” astfel că, din punct de vedere etic, acest lucru nu ar fi diferit de un avort, se precizează într-un articol publicat în Journal of Medical Ethics, revistă editată de profesorul român Julian Savulescu, director al centrului de etică aplicată Uheiro de la Oxford. Potrivit Daily Telegraph, autorii articolului susţin că nou-născuţi nu au „dreptul moral la viaţă”, iar părinţii ar trebui să poată să le pună capăt vieţii dacă atunci când se nasc se descoperă că au dizabilităţi grave, însă şi în celalalte cazuri, mai precis în toate în care este permis avortul.
Savulescu, redactorul-şef al revistei, a declarat că academicienii au primit ameninţări cu moartea după publicarea articolului. Potrivit acestuia, cei care au făcut aceste ameninţări sunt „fanatici care se opun chiar valorilor unei societăţi liberale”. Intitulat „Avort post-naştere: De ce ar trebui nou-născutul să trăiască?”, articolul a fost scris de doi foşti asociaţi ai lui Savulescu, Alberto Giublini şi Francesca Minerva.
Dintre argumente:
* „Statutul moral al unui bebeluş este echivalent cu cel al fetusului, în sensul că ambilor le lipsesc acele proprietăţi care justifica acordarea unui drept la viaţa unui individ”.
* „Atât fetusul cât şi nou-născutul sunt fiinţe umane şi potenţiale persoane, dar niciunul nu este o ‘persoana’ în sensul de ‘drept moral la viaţă'”.
* „Considerăm că ‘persoana’ înseamnă un individ care este capabil să îşi atribuie propriei existente (cel puţin) câteva valori de bază, aşa încât, lipsa acestei existenţe să reprezinte o pierdere pentru ea”.
* „Nu este posibil să faci rău unui nou-născut prevenind că acesta să îşi dezvolte potenţialul de a deveni o persoană într-un sens moral relevant”.
* „Ceea ce numim ‘avort post-naştere’ ar trebui să fie permis în toate cazurile în care este permis avortul, inclusiv în cazul în care nou-născutul nu are dizabilităţi”.
* „Doar 64% dintre cazurile de sindrom Down” din Europa sunt diagnosticate înainte de naştere.
* Odată ce astfel de copii sunt născuţi, „părinţii nu au nicio opţiune decât să păstreze copilul”.
* „Să creşti astfel de copii ar putea fi o povară de nesuportat pe familie şi pe societate, când statul se ocupă de ei”.
Sursa: Hotnews
Şi ghiciţi ce? Dacă citim propria sa mărturie (vedeţi AICI), Julian Savulescu e şi ateist: „Am fost odată un credincios, un credincios devotat, dar acum nu mai sunt. Am renunţat la credinţă în trei etape (..) Am acceptat povara ateismului (…) În final, trebuie să ne facem singuri alegerile şi să purtăm responsabilitatea lor (…) E greu să fii un ateist greu”.
Atunci când îţi lipsesc adevăratele valori morale (ca cele oferite de religiile autentice ale lumii), e uşor să vii cu idei aberante de genul acesta: a omorî bebeluşii, indiferent de ce forme grave de handicap sau de boli suferă ei!