„Cheia lui Solomon”, cea mai faimoasă carte de magie neagră din lume


„Cheia lui Solomon” este un grimoar sau o „carte de magie” atribuită regelui Solomon. Exemplarele cunoscute sunt din Evul Mediu şi după acea perioadă, dar, fără îndoială, cartea conţine mai multe paragrafe şi termeni inspiraţi din textele talmudice şi Kabbala iudaică. Reprezintă un interes particular în câmpul demonologiei. Este posibil ca „Cheia lui Solomon” să fi inspirat lucrări ulterioare precum „Lemegeton”, numită şi „Cheia minoră a lui Solomon”.

„Cheia lui Solomon” este cea mai faimoasă sau infamă dintre toate textele magice şi a influenţat multe dintre grimoarele europene sau „gramatici” ale practicii magice. Există în diferite versiuni şi limbi şi este atribuită în mod tradiţional regelui Solomon. Acel monarh luxos din secolul al X-lea î.d.H. a fost renumit pentru înţelepciunea sa şi, prin legendă, a dobândit o reputaţie formidabilă ca maestru magician, care şi-a angajat legiunile de spirite să construiască Templul din Ierusalim, supunându-le cu inelul său magic. Se spune că un înger a fost trimis de Dumnezeu să-i aducă lui Solomon acest inel magic, care-i conferea puterea asupra demonilor care îl ajutau în magie.

„Cheia lui Solomon”, împărţită în două cărţi, conţine conjuraţii şi invocaţii de chemare a spiritelor morţilor (de preferat în luptă) şi spiritelor din iad (nu se specifică dacă este vorba de demoni sau suflete pedepsite, dar este de înţeles, din scopul textului, că acele spirite sunt demoni) şi de protecţie a conjurorului (numit exorcist în carte) de către aceştia şi împotriva unei încercări de posedare. Există blesteme pentru obligarea spiritelor care ezită să se supună.

Cartea oferă detalii despre modul cum se prepară cerneala pentru desenarea simbolurilor magice necesare la experimentele pe care le va îndeplini magicianul, folosind sânge animal amestecat cu alte substanţe. Toate substanţele necesare pentru desenele magice şi amulete sunt detaliate, cât şi mijloacele de a le purifica şi prepara. Magicianul trebuie să se purifice înainte de a începe experimentul – şi aceste ritualuri sunt şi ele detaliate – cât şi hainele care trebuie folosite, culorile etc. Conform „Cheii lui Solomon”, animalele trebuie sacrificate ca ofrande către spiritele invocate, o condiţie sine qua non, ceva obişnuit în cărţile medievale de magie neagră. Cartea conţine instrucţiuni de practicare a necromanţiei, experimentelor de invizibilitate, de a dăuna altora etc. şi timpul zodiacal corespunzător fiecărui experiment.

Conform textului, Cartea pare să fi fost scrisă în timpul Evului Mediu şi nu înainte. În timpul acestei epoci, au fost scrise multe cărţi atribuite regelui Solomon, şi acest lucru se poate datora influenţei cruciadelor şi a impactului pe care l-au avut kabbaliştii evrei şi alchimiştii arabi asupra magicienilor şi demonologilor europeni.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock