„Dacă România vrea cu adevărat să-şi croiască un drum în istorie, ţara de la care poate învăţa cel mai mult este Rusia” – concluzie şocantă a filozofului Emil Cioran

2.136 vizualizari

Cine n-a auzit de Emil Cioran? El a fost un mare filozof și scriitor român devenit apatrid și stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză. Deși nu a fost niciodată membru al Mișcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente. Comuniştii români i-au retras cetăţenia română, el devenind „persona non-grata” în România între 1945 şi 1989.

Imediat după Revoluţia din decembrie 89, mai precis în 1990, a început să se republice opera lui Emil Cioran şi la noi în ţara. Vă invit să citiţi lucrarea „Schimbarea la faţă a României” (o puteţi citi on-line AICI), în care filozoful român promovează câteva idei şocante. Iar într-una din aceste idei, Cioran spune că România ar trebui să înveţe de la Rusia! Citez din carte:

„Dacă România vrea cu adevărat să-şi croiască un drum în istorie, ţara de la care poate învăţa cel mai mult este Rusia. Întreg secolul al XIX-lea ruşii au frământat, până la obsesie, problema destinului lor. Şi deodată cu chinul lor teoretic, Rusia a păşit efectiv în istorie, pentru ca prin revoluţie să se fixeze în centrul ei. Gândirea religioasă rusă, slavofilismul şi occidentalismul, nihilismul, narodnicismul etc., toate s-au învârtit în jurul misiunii Rusiei (…)

Este mai mult decât evident că Rusia a fost sortită unei meniri monumentale. De ce totuşi evidenţa aceasta a fost prilej de tortură pentru ruşi? Tot secolul al XIX-lea rusesc vădeşte o conştiinţă turburată şi profetică, o adevărată isterie mesianică. Orice popor care intră în istorie, când celelalte sunt în maturitate, suferă de un dezechilibru provocat de inegalităţile de nivel istoric. Rusia se năştea la viaţă, după ce dormise – întocmai ca România – secole întregi. Nu i-a rămas altceva de făcut decât să ardă etapele. Ea n-a cunoscut Renaşterea, iar Evul Mediu rusesc a fost întunecos, nespiritual. Însăşi literatura, până la începutul secolului XIX, s-a remarcat doar prin fabulişti şi creaţii moral-religioase.

Plaga mare a Rusiei – ca şi a noastră – a fost tradiţia bizantină, suflul spiritualităţii bizantine, care altoit într-o cultură străină devine anchiloză, schematism abstract, iar pe plan politic şi cultural, reacţionarism organizat. Tot ce este gândire reacţionară în Rusia secolului XIX continuă – conştient sau inconştient – filonul bizantin (…) Nu există o viziune mai devitalizantă decât aceea care se degajează din arta bizantină, artă de ceruri obscure, de monotonie între sfinţi, de inaderenţă la Eros. Şi când te gândeşti că România a vieţuit secole sub blestemul spiritului bizantin!”