Verdict clar al filozofului Emil Cioran: „Poporul român n-a făcut niciodată revoluţii, ci numai insurecţii”
Marele filozof Emil Cioran, în lucrarea sa „Schimbarea la faţă a României”, ne vorbeşte puţin despre posibilitatea poporului român de a declanşa revoluţii adevărate. Verdictul său este însă unul clar: românii nu pot iniţia şi duce o revoluţie. Chiar şi „revoluţia română din ’89” n-a fost altceva decât o lovitură de stat (pregătită din timp de forţe interne şi externe), care a profitat de starea precară a populaţiei române pentru a aprinde fitilul unei „revoluţiei” populare. Iată ce spune, de fapt, Emil Cioran:
* Precum n-am purtat războaie, ci am rezistat la invazii, tot aşa n-am făcut revoluţii, ci numai insurecţii. Un popor de răzmeriţe, apăsat de mizerie lăuntricăşi exterioară, fără respiraţie revoluţionară mai amplă.
* Avram Iancu, cea mai simpatică figură revoluţionară a României, s-a sfârşit în melancolie, deznodământ strălucitor de poet, dar compromiţător pentru un revoluţionar.
* Toate mişcările cu caracter revoluţionar – fie a lui Horia, fie a lui Tudor Vladimirescu – au ratat, căci n-au avut consecinţe şi n-au putut crea o tradiţie revoluţionară. Cine era să facă revoluţie? O ţărănime împotmolită în cea mai sinistră întunecime? Şi împotriva cui? Împotriva celei mai stupide aristocraţii, care n-ar fi meritat a fi distrusă nici măcar printr-un strop de sânge al ţăranului român. Aristocraţiile sînt în general de origine străină. Decât că neamul românesc a avut nefericirea să fie condus de cel mai superfluu şi mai puţin mesianic dintre popoare, vreau să zic de greci. Neavând ce face la ei acasă, s-au făcut negustori şi aristocraţi în România, spre nefericirea acestui popor.
Marele filozof Emil Cioran, în lucrarea sa „Schimbarea la faţă a României”, ne vorbeşte puţin despre posibilitatea poporului român de a declanşa revoluţii adevărate. Verdictul său este însă unul clar: românii nu pot iniţia şi duce o revoluţie. Chiar şi „revoluţia română din ’89” n-a fost altceva decât o lovitură de stat (pregătită din timp de forţe interne şi externe), care a profitat de starea precară a populaţiei române pentru a aprinde fitilul unei „revoluţiei” populare. Iată ce spune, de fapt, Emil Cioran:
