S-a găsit iadul la 640 de ani-lumină de noi! În lumea aceea „plouă” cu fier topit, iar temperaturile trec de 2.000 de grade…


Oamenii de știință au identificat o exoplanetă cu unele dintre cele mai ostile condiții de existenţă văzute vreodată. Situată la 640 de ani-lumină distanță, în constelația Pești, planeta, care este cunoscută sub numele de Wasp-76b, orbitează o stea gigantă şi se află la doar 3% din distanța Pământului față de Soare.

Această apropiere extrem de mare are ca rezultat existenţa unor condiții cu adevărat de iad, aici găsindu-se temperaturi de până la 2.400 grade Celsius, vânturi de până la 10.000 km/h și furtuni în care precipitaţiile apar sub formă de fier topit. De asemenea, planeta se roteşte sincron, ceea ce înseamnă că o parte a ei va arăta întotdeauna aceeaşi emisferă faţă de steaua gigantă.

Ultimele observații ale acestei lumi infernale provin dintr-un nou instrument al telescopului Very Large Telescope din Chile – Spectrograful Echelle – care a fost conceput pentru a vâna noi lumi asemănătoare Pământului.

„Este o lume pe care nu ne-o putem imagina cu ușurință, deoarece nu avem așa ceva în sistemul nostru solar”, a declarat co-autorul studiului Christophe Lovis de la Universitatea din Geneva.

Este suficient să spunem atât: această planetă este aproape ultimul loc în care v-ați aștepta să găsiți semne de viață extraterestră. Sau or fi existând fiinţe adaptate şi la aşa ceva!?

Sursa (traducerea si adaptarea proprie): The Guardian

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock