Constatare şocantă a unui critic literar român în anul 1975: „Nu mai sunt zăpezile de altădată. S-a revoluţionat mersul anotimpurilor, ca şi acela al so­cietăţilor de pretutindeni!”

Criticul literar, specialist în Caragiale, Şerban Cioculescu (1902-1988), scoate în 1975 o carte excepţională intitulată simplu „Amintiri”. Am citit-o şi eu şi-am dat peste următorul fragment, în care autorul îşi povesteşte anii de copilărie, de la începutul secolului al XX-lea, deci cu mai bine de un secol în urmă. Citez următoarele fragmente:

„Iernile copilăriei mele erau de basm. Cădeau ninsori uria­şe, zile întregi de-a rândul, necontenit, îngropând sub ele străzile şi curţile, blocând uşile şi porţile. Dimineaţa, oamenii se luptau cu lopeţile să facă pârtie, ridicând mormane uneori peste stat de om. Era bucuria copiilor din cartier, care se băteau cu bulgări, îşi vârau zăpadă în gât, făceau oameni albi cu ochi de cărbune şi se dădeau pe gheaţă, la derdeluş. (…)

S-au schimbat vremurile, s-a schimbat şi vremea. Nu mai sunt ierni cu zăpadă din belşug, s-au dus troienele de altădată, cu ele s-au mistuit şi săniile, şi clopoţeii, şi bucuria lor. S-a revoluţionat mersul anotimpurilor ca şi acela al so­cietăţilor de pretutindeni, am trăit să văd revelion uscat, fără fulg de zăpadă, să aud tunete şi să mă orbească fulge­rele la început de primăvară, să aud că a nins în Sahara şi alte veşti de necrezut!

Am ajuns acum, în pragul vârstei pa­triarhilor, să nu mai cred în meteorologie, pretinsa ramură a ştiinţei, care nu ne spune adevărul decât a doua zi după ce s-au produs fenomenele, înşelându-se însă asupra zilei de mâine.

Când eram copil, prognozele meteorologiei nu îşi aro­gau cu trufie infailibilitatea, iar toate vârstele erau împăcate cu legile necruţătoare ale climei noastre continentale. Aştep­tam iarna nu numai pentru darurile de Sf. Nicolae, de Cră­ciun şi de Anul Nou. Îi doream fierbinte zăpezile, cu tot alaiul lor de bucurii. Împărăteasa albă şi-a pierdut mantia de hermină cu trenă nesfârşită”.

Aşadar, autorul compară iernile copilăriei sale cu cele ale perioadei în care trăia; existau cel puţin 60 de ani diferenţă şi el observă că „nu mai sunt ierni cu zăpadă din belşug, s-au dus troienele de altădată”. Adică „s-au schimbat vremurile, s-a schimbat şi vremea”. Culmea este că şi părinţii noştri ne spun acelaşi lucru: „Nu mai sunt iernile de altădată, aşa cum erau pe vremurile lor, anii 60-70, comparativ cu anii 2020”. Adică, dacă prin anii 60-70-80, tot mai erau ierne grele, în zilele noastre iernile aproape că nu mai sunt deloc. Comparaţia dintre iernile de la începutul secolului XX cu cele din anii 2020 nu ar mai avea rost, pentru că ar fi mult prea evidente…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.