Cele mai psihedelice 8 peisaje care există pe planeta noastră


peisaj psihedelicDacă ne uităm în DEX, prin „psihedelic” înţelegem „ceva care se caracterizează prin efecte de lumină, culoare, atmosferă sonoră etc.; care evocă viziuni, halucinaţii, vise produse prin drogare”. Cel mai cunoscut termen ataşat cuvântului „psihedelic” este „rockul psihedelic”, care reprezintă un stil al muzicii rock, care e inspirat sau influențat de cultura psihedelică și încercarea de a replica și a îngloba experiența alterării mintale a drogurilor psihedelice.

Dar, în acest articol nu vom vorbi despre rock psihedelic sau droguri psihedelice, ci despre peisaje psihedelice, aşa cum putem citi de pe site-ul oddee.com. În acest link, găsim o serie de locuri din întreaga lume care pur şi simplu vă vor lăsa perplecşi! Ele par a fi nu de pe Pământ, ci de pe o altă planetă din altă galaxie sau din poveşti de genul „Alice în Ţara Minunilor”! Cum se poate să existe asemenea lucruri atât de minunate în lume? Iată că se poate…

Aşadar, să vedem lista cu aceste „peisaje psihedelice”:

1) Parcul geologic Danxia (China) – Mulţi ar crede că un asemenea peisaj montan nu poate fi, ci e doar o manipulare prin Photoshop. Dar aceşti munţi coloraţi chiar există şi s-au format prin dispunerea, timp de 24 de milioane de ani, a diferitelor straturi de nisip şi minerale colorate.

Danxia China

2) Minele abandonate de sub Yekaterinburg (Rusia) – nu, nu e un truc. Aceste mine „psihedelice” de sare chiar există. Ele au fost abandonate astăzi, iar „vinovat” pentru multitudinea de culori este carnalitul, un mineral folosit în fertilizare. Ele nu pot fi vizitate, fiind nevoie de un permis guvernamental special pentru a ajunge acolo.

Yekaterinburg Rusia

3) Peştera de gheaţă din Peninsula Kamchatka (Rusia) – această peşteră de gheaţă aproape ireală are 1 km lungime şi s-a format cu ajutorul izvoarelor de apă fierbinte de sub gheţurile din apropierea vulcanului Mutnovski. Întrucât gheţarii din peninsula Kamchatka s-au topit în ultimii ani, stratul de gheaţă de deasupra peşterii e atât de subţire, încât lumina Soarelui o poate penetra, iluminând structura de gheaţă de pe tavan.

pestera de gheata Kamchatka

4) Câmpurile de lalele din Lisse (Olanda) – În Lisse, crescătorii de flori fac profituri uriaşe vânzând lalele în toate colţurile lumii. De sus, câmpurile de lalele, cu aproape toate culorile posibile, par aproape incredibile. Sezonul lalelelor este din martie până în august, dar cele mai spectaculoase privelişti sunt cele din luna aprilie.

campuri lalele Olanda

5) Peisaj de vis în parcul Namib-Naukluft (Namibia) – fotografia de mai jos nu este dintr-un tablou de Van Gogh sau Cezanne, ci a fost realizată de Frans Lanting pentru revista „National Geographic”, într-o dimineaţă, printre copacii dintr-un parc din Namibia.

Peisaj in parcul Namib Naukluft Namibia

6) Râul Cano Cristales (Columbia) – Cano Cristales este un râu columbian denumit şi „râul celor 5 culori” sau „râul celor 5 culori”, datorită culorilor sale incredibile (galben, verde, albastru, negru şi roşu) ce sunt produse de nişte plante ce se găsesc pe fundul apei.

raul Cano Cristales Columbia

7) Lacul roz Hillier (Australia) – nu, imaginea de mai jos nu este „photoshopată”. De la distanţă, lacul Hillier din Australia seamănă cu o gumă de mestecat roz, şi acest lucru se datorează unor alge şi bacterii care se găsesc pe fundul acestui lac.

lacul roz Hillier Australia

8 ) Pădurea din dealurile de la Ajka (Ungaria) – fotografia de mai jos arată ca două imagini îmbinate împreună: sus pare o pădure normală, dar de la mijloc în jos, pare a fi un ciudat peisaj de pe Marte. Însă, ea este o imagine dintr-un singur loc și timp – pădurea pe dealurile Ajka din vestul Ungariei, la șase luni după un accident industrial devastator. La sfârșitul anului 2010, rezervorul de deșeuri de la o instalație de oxid de aluminiu din Ungaria a explodat, eliberând milioane de litri de nămol roșu caustic. Acesta s-a vărsat în zonele din apropiere, ajungând şi în această pădure. Atunci când fotograful spaniol Palindromo Meszaros a vizitat locul dezastrului în primăvara anului 2011, a recunoscut că l-a încercat un sentiment de groază.

dealurile Ajka Ungaria

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO