În sfârşit, au recunoscut că planeta X există! Cercetătorii americani spun că această planetă e una gigantică şi e situată la marginile sistemului nostru solar! 10.000 de ani pe Pământ e echivalentul unui an pe planeta X!


planeta X 1Un cititor îmi trimite un email în seara aceasta, care duce spre o ştire apărută pe hotnews.ro şi în care se vorbeşte despre posibila descoperire a unei planete gigant la marginea sistemului nostru solar. Citez din ştirea respectivă (pe scurt):

Cercetătorii americani afirma că au descoperit indicii potrivit cărora o a nouă planetă, foarte mare, ar exista în sistemul nostru solar, transmite AFP. Obiectul, botezat „A nouă planetă”, ar avea o masă de circa zece ori mai mare decât cea a Pământului şi ar evolua pe o orbită de 20 de ori mai îndepărtată că cea a lui Neptun, care evoluează în jurul Soarelui la o distanţă medie de 4,5 miliarde de kilometri. Această planetă ar efectua o rotaţie completă în jurul Soarelui într-un interval cuprins între 10.000 şi 20.000 de ani, spun cercetătorii Konstantin Batygin şi Mike Brown, de la Institutul de Tehnologie din California (Caltec), care au făcut această descoperire pe bază de modele matematice şi simulări pe computer. Dacă existenţa acestui obiect, care nu a fost observat direct, se confirmă, ar fi a nouă planetă a sistemului solar, a spus Mike Brown, profesor de astronomie planetară.

P.S. Doamne… de câte ori n-am vorbit eu pe acest site de planeta X? Pentru cei care îmi urmăresc site-ul ştiu că am abordat acest subiect din 2010 şi de-atunci tot v-am „bombardat” în fiecare an cu articole despre „planeta X” şi „Steaua Morţii”. Dragi cititori, despre existenţa acesteia se ştie încă de la începutul anilor 80 (mai precis 1982-1983), atunci când în mass-media internaţională au „transpirat” mai multe informaţii despre „planeta X”. Chiar şi satelitul american IRAS, lansat în 1983, a reuşit să observe această planetă X, însă existenţa ei a fost până la urmă ascunsă de ochii publicului. De ce? Nu ştiu, dar bănuiesc că oficialii au ceva de ascuns. Oricum, vă sfătuiesc să recitiţi articolul meu clasic” pe această temă din 2011 – Planeta X şi “Steaua Morţii” au fost descoperite încă de acum 30 de ani, iar nouă ni s-a ascuns acest lucru! – în care am demonstrat că se ştia de existenţa planetei X încă din 1982-1983.

În ultimii ani, însă, odată cu explozia Internetului, această informaţie nu mai poate fi ascunsă şi au reapărut informaţii despre existenţa planetei misterioase inclusiv în mass-media oficială. Ceea ce înseamnă că se va recunoaşte, în sfârşit, în mod oficial.

În ştirea de mai sus se vorbeşte de o perioadă de orbitare în jurul Soarelui de 10.000-20.000 de ani, de 3 ori până la 6 ori mai mare decât cei 3.600 de ani cât propunea Zecharia Sitchin pentru planeta Nibiru. În plus, „cea de-a noua planetă” ar fi situată la 600 UA faţă de Soare (e de 20 de ori mai îndepărtată decât planeta Neptun, ce e situată la 30 UA distanţă). Vă reamintesc că 1 „UA” („unitate astronomică”) e distanţa de la Soare la Pământ.

Ce-i mai interesant e faptul că acum mai bine de o lună scriam acest articol – Nu-mi vine să cred! Astronomii de la radiotelescopul ALMA au anunţat posibila descoperire a planetei X sau chiar a “Stelei Morţii”, de care v-am povestit de atâtea ori pe site! În sfârşit, recunosc şi ei! – în care vorbeam că nişte astronomi au observat un posibil „super Pământ”, situat la circa 300 UA, deci la o distanţă de 2 ori mai mică decât cea estimată de către cercetătorii americani de la Institutul de Tehnologie din California.

Poate, până la urmă, ni se va spune tot adevărul…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock