„Moartea neagră” (ciuma), una dintre cele mai devastatoare pandemii din istoria omenirii, s-a răspândit în întreaga Europă între anii 1346 și 1353. Se crede că epidemia a fost provocată de bacteria Yersinia pestis. Această bacterie este prezentă frecvent în populațiile de purici purtate de rozătoare.
Cumplita boală s-a răspândit din Asia Centrală, prin Marea Mediterană, în Europa, odată cu vasele comerciale. La acea vreme, șobolanii erau pasageri obișnuiți pe navele comerciale și, este foarte probabil, ca de acolo să fi provenit.
Mai mulți scriitori contemporani au numit această epidemie de ciumă drept „moartea neagră”, termen inventat în 1350 de către astronomul belgian Simon de Covino. El a folosit această expresie în poemul „Cu privire la judecata Soarelui, la o sărbătoare a lui Saturn”.
În secolul al XIV-lea, medicii nu aveau aproape nicio cunoștiinţă despre cauzele ciumei. Ca urmare, au existat nenumărate superstiții despre această boală. Unii europeni au acuzat diverse grupuri etnice, ca evreii, cerșetorii, leproșii și călugării, în timp ce alții au dat vina pe animale.
Cea mai cunoscută superstiție a fost aceea despre ghinionul adus de pisici (în special pisicile negre) în răspândirea bolii; mai mult decât atât, pisicile negre erau asociate cu diavolul. Astfel, se spunea că pisicile ar fi fost „copii ai lui Satana”, ele fiind cauza ciumei. Mai multe pisici au fost ucise ca urmare a acestei superstiții, ceea ce a agravat problema ciumei. Fără pisicile care să ucidă şobolanii, populația de șobolani a scăpat de sub control.
Boala aproape că dispărea în timpul iernii, deoarece puricii sunt în marea majoritate latenți în acea perioadă. În fiecare primăvară, însă, avea loc o creştere a celor bolnavi de ciumă, făcând astfel noi victime. „Moartea neagră” a avut un efect sever asupra societății europene, ceea ce a dus la schimbări sociale și culturale semnificative.
Se estimează că 25 de milioane de oameni au murit din cauza ciumei în timpul „morții negre”, ceea ce reprezenta atunci o treime din populația Europei.