Incredibila legendă a flautistului de la Hamelin, vinovat de dispariţia a 130 de copii

69 vizualizari

În fiecare lună de iunie, orașul Hamelin din Germania comemorează un eveniment macabru, parcă provenit din basmele copiilor. Astfel, pe o placă comemorativă de pe o casă din acest oraş stau scrise următoarele: „În anul 1284, în ziua sfinților Petru și Pavel, pe 26 iunie, 130 copii născuți în Hamelin au fost seduși de un flautist, îmbrăcat în tot felul de culori și s-au pierdut lângă koppen”.

Orașul Hamelin nu a uitat această pierdere. Strada unde se presupune că acei copii au fost văzuți ultima oară se numește Bungelosenstrasse, adică „strada fără tobe”. Chiar și la sute ani după eveniment, nimănui nu i se permite să joace muzică sau să danseze acolo.

Tradiția orală a păstrat și a îmbogățit povestea, până când frații Grimm au inclus-o în legendele germane, Deutsche Sagen (1816-18). În versiunea fraţilor Grimm, oraşul Hamelin este lovit de o epidemie de ciumă bubonică. În oraş, soseşte un străin misterios, îmbrăcat în haine roșii și galbene. El promite să scape orașul de ciumă, iar localnicii îi promit bani în schimb. Străinul are un dar ciudat, aproape supranatural: cântă o melodie pe fluierul lui, melodie care atrage șobolanii în râul Weser, unde aceştia se îneacă. Se ştie că aceşti şobolani sunt de vină de epidemia de ciumă, aşa că citadela scapă de ciumă. Dar, orbiți de lăcomia lor, orășenii refuză să-și onoreze promisiunea și să-l plătească pe străin. Acesta pleacă din oraș, complotându-și răzbunarea. Când se întoarce la Hamelin, poartă îmbrăcămintea unui vânător. Cântă o melodie care îi hipnotizează pe copii, care îl urmează în munţi, fără a mai fi văzuţi de atunci vreodată.

Dar ce s-a întâmplat cu adevărat în acea zi fatidică din 1284 și cine a fost misteriosul flautist? Principala dificultate în a urmări rădăcinile legendei este lipsa surselor primare. Cea mai timpurie referință supraviețuitoare la tragedia din oraşul Hamelin este o notă din manuscrisul de la Lüneburg, din 1370. Potrivit manuscrisului, evenimentele tragice ar fi avut loc pe 26 iunie 1284.

Biserica din Hamelin are o altă piesă a puzzle-ului, o fereastră datând din secolul al XIV-lea, înfățișând străinul îmbrăcat în haine multicolore şi răpind pe copiii îmbrăcați în alb. Fereastra a fost distrusă în 1660, dar a inspirat un tablou din 1592 al lui Augustin von Moersperg, care păstrează esența și prezintă principalele elemente geografice ale legendei: orașul, râul Weser și muntele, cu o intrare întunecată într-o peșteră.

Deși nici manuscrisul de la Lüneburg și nici fereastra de la biserică nu sugerează că șobolanii au jucat un rol important în evenimentele de la Hamelin, folclorul a asimilat figura flautistului cu cea a unui vânător de șobolani. Prima referință supraviețuitoare la rozătoarele din Hamelin apare în „Cronica Zimmern” din secolul al XVI-lea, scrisă la aproape trei secole după tragedie. Totuşi, ciuma bubonică adusă de şobolani a avut maximul istoric în Europa în perioada 1348-1350, la peste 64 de ani de la data dispariției copiilor. Iar posibilitățile unei epidemii de ciumă bubonică, care ar fi apărut în Hamelin în 1284, sunt cu siguranță limitate.

În primele relatări ale evenimentului de la Hamelin, ni se spune că acei copii au dispărut, dar nu neapărat că ar fi fost morți. Frații Grimm, la sfârșitul versiunii lor de legendă, spun că „unii zic că aceşti copii au fost conduși într-o peșteră și că de acolo au ajuns în Transilvania”.

Cercetători precum Heinrich Spanuth, Jurgen Udolph și Dobbertin au sugerat că flautistul din Hamelin ar fi putut fi un emisar trimis de autorităţi pentru a promova o campanie pentru colonizarea Moraviei, Prusiei de Est, Pomeraniei sau a țărilor teutonice din est. Expresia „copiii lui Hamelin” ar fi putut fi un termen general pentru toți locuitorii orașului care au ascultat de acest emisar. În această lumină, povestea flautistului are unele asemănări cu cele ale Cruciadei Copiilor, o serie extraordinară de evenimente care se presupune că ar fi avut loc în 1212. Însă, în ambele episoade, granița dintre istorie și mit este una foarte subţire. Cruciada copiilor apare în surse mediatice, însă istoricii îi pun la îndoială autenticitatea. Se spune că cruciada a fost condusă de un copil păstor, pe nume Nicholas din Köln, care a predicat că inocenţa copiilor le-ar permite să cucerească Țara Sfântă; legenda spune că aceşti copii ar fi murit de foame în timpul drumului.

Dar adevărul probabil că va ieşi foarte greu la suprafaţă…