Mai crud domn ca Alexandru Lăpuşneanu n-am văzut până acum: la mii de oameni le-a scos ochii, apoi i-a tăiat în patru şi i-a pus la frigare!


Alexandru Lapusneanu 7Cine cunoaşte istorie, ştie că domnitorul moldovean Alexandru Lăpuşneanu s-a călugărit în ultimii ani de viaţă… avea şi de ce să se pocăiască! Cât timp a fost domnitorul Moldovei a omorât un număr foarte mare de boieri.

Lăpuşneanu nu-şi ascundea faptele; chiar mai mult, în unele ocazii, ca orice om slab, se lăuda cu energia de care a dat dovadă ucigând fără milă pe duşmanii săi. În acest sens, iată ce scria bistriţenilor: „La mulţi am poruncit să li se taie capu să-i omoare şi pe alţii să-i taie în patru să-i puie în frigare“. În altă scrisoare (după 29 iunie 1566), Alexandru descria uciderea partizanilor lui Ştefan Vodă Mâzgă în munţi, înecarea unora, trimiterea altora la Iaşi pentru a fi decapitaţi, tăiaţi în patru bucăţi şi puşi la frigare. De aceea, învinuirile de cruzime ce i se aduc de contemporani cât şi de cronicari par pe deplin şi cu totul justificate, mai ales că au ca temei însăşi documentele scrise de el.

Este interesant de arătat un fapt care trădează originea probabilă a acestor violenţe şi a sadismului ce reies din scrisorile sale. Într-adevăr, se pare că una din torturile şi pedepsele cele mai frecvente practicate de domn, era orbirea condamnaţilor. Despot Vodă l-a învinuit că a orbit pe Joldea şi peste 9.000 de oameni în Moldova. Tot aşa, într-o plângere a boierilor moldoveni refugiaţi în Ardeal, se arată că Alexandru Lăpuşneanul „scoate ochii duşmanilor săi“. În realitate, predilecţia domnului pentru această pedeapsă s-ar putea explica prin faptul că Alexandru avea mari probleme cu ochii (orbise aproape); un asemenea fenomen se întâlneşte în patologia mintală într-o serie de stări depresive şi sunt deseori explicabile prin regretul ce-l are un bolnav văzându-se pe sine suferind, în timp ce pe ceilalţi îi vede sănătoşi. Se cunoaşte faptul că unii bolnavi de tuberculoză pulmonară atinşi de stări depresive caută cu sputa lor să îmbolnăvească pe cei din jur; se ştie ura pe care o au unii dintre aceşti bolnavi faţă de persoanele înconjurătoare ce se pot bucura în bună voie de sănătate. Astfel că, predilecţia de a-şi orbi victimele era cauzată de starea depresivă a domnului, stare care e concomitentă cu boala de ochi.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock