În lume există o mulţime de locuri misterioase, cărora cu greu ar putea să li se ofere o explicaţie pentru bizareriile care au loc acolo. Unul din aceste locuri este Platoul Saad, la sud de Marea de nisip, în sud-vestul Egiptului, lângă Libia.
În 1932, un aventurier şi arheolog pe nume Patrick Clayton se afla în căutarea unui oraş legendar în mijlocul deşertului, Zerzura, conform unei relatări anonime arabe din secolul al XV-lea. Orașul Zerzura nu a fost găsit niciodată, dar, în decembrie 1932, Patrick Clayton a găsit altceva: o misterioasă sticlă galben-verzuie în deşert (aşa cum puteţi vedea în fotografia din acest articol). De atunci, alte bucăţi de sticle asemănătoare au mai fost găsite.
În iulie 1999, revista britanică „New Scientist” a scris că peste 1000 de tone de material ciudat s-au găsit până atunci, cea mai mare piesă unică cântărind 26 de kilograme. Inițial, s-a bănuit faptul că sticla trebuie să fi fost creată de un impact meteoritic. Dar nicio urmă de crater nu putut fi găsită în apropiere. Şi mai mult decât atât, chiar dacă gazele fierbinți ale unui corp ceresc au traversat zona fără să facă vreun impact, ar trebui să existe și alte urme; de exemplu, dacă a fost vorba de un corp ceresc, localizarea bucăţilor de sticlă de deşert ar fi trebuit să fie situate mai mult sau mai puţin pe o linie dreaptă – dar nu sunt.
Sticla misterioasă din deşert este alcătuită din siliciu 97% și arată ca o bijuterie de culoare verzuie. Într-o analiză publicată în revista științifică „Nature”, geologul Dr. Spencer a spus următoarele: „Este mult mai ușor să presupunem că lucrurile pur şi simplu au căzut din cer”.