A donat împăratul Constantin jumătate din imperiul său Bisericii creştine?
Folosit de cel puţin şase secole încoace de către papii bisercii romane în sprijinul revendicării adevăratei lor suveranităţi în lumea creştină, autenticitatea acestui document cunoscut sub denumirea de Donaţia lui Constantin (Constitutum Constantini), a fost mult timp pusă sub semnul întrebării. În document este înregistrat modul în care împăratul Constantin cel Mare a dăruit Bisericii jumătate din imperiul său în 315 d. Hr., în semn de recunoştinţă pentru convertirea lui la creştinism şi pentru vindecarea miraculoasă a leproşilor de către Papa Silvestru. Acest act i-a oferit Romei antice autoritate spirituală asupra tuturor celorlalte biserici şi autoritate temporală asupra oraşului Roma, asupra Italiei şi a lumii occidentale. Cei care îndrăzneau să nege validitatea documentului „aveau să ardă în focurile cele mai adânci ale iadului şi aveau să piară laolaltă cu diavolul şi cei lipsiţi de evlavie”.
Citată pentru prima dată de Leo al X-lea în 1054, pentru a-şi susţine pretenţiile papale în timpul disputei ce a dus la despărţirea Bisericii ortodoxe orientale de Biserica Romei, Donaţia nu era cunoscută înainte de secolul al IX-lea. Ea a apărut pentru prima dată într-o colecţie sub numele, destul de semnificativ, de Decretele false. Acest lucru nu i-a oprit pe papii ce i-au urmat lui Leo să se folosească de document pentru a afirma autoritatea Romei, chiar şi după ce învăţatul ecleziast Nicolaus Cusanus (1401-1464) a dovedit că este fals, evidenţiind că biograful contemporan cu împăratul Constantin, episcopul Eusebiu de Cezarea, nu menţionează nici măcar o singură dată, în lucrarea sa, acest cadou extraordinar. O altă legendă spune că documentul a fost demascat prima dată de eruditul Lorenzo Valla, pe la 1440.
Chiar şi aşa, dezbaterile pe această temă au continuat să fie aprinse până la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Acum se crede că documentul a fost falsificat ori în Roma antică ori în imperiul franc în jurul anului 760 d. Hr., şi nici măcar într-o manieră deşteaptă, pentru că Donaţia îi oferă Romei autoritate asupra Constantinopolului înainte ca oraşul să fie înfiinţat. Filozoful francez Voltaire l-a denumit: „cea mai îndrăzneaţă şi mai grandioasă fraudă ce a înşelat lumea secole de-a rândul”. Dar dacă papii care s-au folosit de document pentru propriile lor scopuri au fost, de asemenea, înşelaţi rămâne o întrebare fără răspuns.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Folosit de cel puţin şase secole încoace de către papii bisercii romane în sprijinul revendicării adevăratei lor suveranităţi în lumea creştină, autenticitatea acestui document cunoscut sub denumirea de Donaţia lui Constantin (Constitutum Constantini), a fost mult timp pusă sub semnul întrebării. În document este înregistrat modul în care împăratul Constantin cel Mare a dăruit Bisericii jumătate din imperiul său în 315 d. Hr., în semn de recunoştinţă pentru convertirea lui la creştinism şi pentru vindecarea miraculoasă a leproşilor de către Papa Silvestru. Acest act i-a oferit Romei antice autoritate spirituală asupra tuturor celorlalte biserici şi autoritate temporală asupra oraşului Roma, asupra Italiei şi a lumii occidentale. Cei care îndrăzneau să nege validitatea documentului „aveau să ardă în focurile cele mai adânci ale iadului şi aveau să piară laolaltă cu diavolul şi cei lipsiţi de evlavie”.
