Apologeticus Pro Christianis: ce înseamnă cu adevărat creştinismul

Căutând pe Internet noi date despre creştinism, am întâlnit acest articol. Fac abstracţie de autorul lui şi mă voi referi doar la afirmaţiile din textul articolului, care, din punctul meu de vedere sunt răuvoitoare, dovedesc o ignoranţă majoră a istoriei şi rezultatul a fost acesta care se vede: asta se întâmplă atunci când un ignorant, un necunoscător se bagă în treburi la care nu se pricepe. E ca şi cum ai pune un strungar să ţină contabilitatea la firmă.

„Creştinismul creat pentru îmblânzirea prostimii”. Chiar aşa?

Voi lua din acest text fiecare afirmaţie care mi se pare total aberantă:

Din punctul meu de vedere, crestinismul (ca orice alta religie de altfel) a fost creat cu un singur scop: imblanzirea prostimii. Crestinismul le oferea sclavilor o speranta, le spunea ca trebuie sa fie cuminti si vor ajunge tare bine dupa moarte, iar stapanii cei rai vor arde in flacarile iadului.

Sunt câteva greşeli majore în textul de mai sus. În primul rând, religiile lumii (inclusiv creştinismul) n-au fost create de maeştrii spirituali care au stat la baza acelor religii (Iisus, Buddha sau Mahomed), ci de urmaşii acestora, în încercarea de a menţine vie învăţăturile acestora. Iisus n-a spus niciodată „gata, de azi vă învăţ o nouă doctrină: creştinismul”! Nu. Religiile s-au format în timp şi a durat ceva vreme până când ele să se cristalizeze.

A doua greşeală a textului de mai sus o reprezintă faptul că se afirmă că creştinismul ar fi avut ca scop „îmblânzirea prostimii”. Câtă ignoranţă! Creştinismul s-a cristalizat uşor după moartea lui Iisus şi, în câteva decenii de la acest eveniment, se poate spune că el s-a maturizat ca doctrină religioasă distinctă. Scopul iniţial al creştinismului a fost acela de a oferi o cale către evoluţia spirituală (mântuirea) a omenirii, nu pentru îmblânzirea prostimii. Să fim serioşi: în jurul anului 100 d.Hr., când deja creştinismul era practicat de grupuri mici de oameni în diverse părţi ale Imperiului Roman (şi nu numai), „religia” oficială în tot imperiul era păgânismul! Autorul articolului de mai sus ştie că timp de aproape 3 secole, creştinii au fost măcelăriţi, crucificaţi, ciopărţiţi, arşi de vii, traşi cu roata etc. de către autorităţile romane doar pentru că erau creştini!? Sau nu ştie deloc chestiile acestea? Timp de aproape 3 secole, până când împăratul Constantin cel Mare „a legalizat” creştinismul, această religie a fost practicată, în special, de către oameni mai sărmani, nu de către elita societăţii de atunci. Nu văd care ar fi manipularea, căci manipulare înseamnă a impune cuiva să adopte o anumită atitudine pentru a-l controla; dar, primii creştini au ales de bună voie religia, iar elita societăţii romane fiind păgână, n-a impus niciodată creştinismul celor săraci (din contra, i-au prigonit pe cei ce adoptau această religie). Aşa că a spune că creştinismul a fost creat pentru îmblânzirea prostimii e o mare prostie (şi am demonstrat mai sus de ce).

Pe de altă parte, pentru a fi corecţi, trebuie recunoscut faptul că, după ce creştinismul a devenit religie oficială în Imperiul Roman, au existat regi, împăraţi şi papi care au încercat să obţină foloase materiale şi de putere de pe urma creştinismului. Şi asta nu datorită creştinismului, ci pentru că natura umană e una lacomă şi egoistă;  şi atunci s-au folosit de religia creştină pentru a-şi satisface propriile egouri în lupta pentru putere. Dar asta nu înseamnă că creştinismul ar fi cu ceva vinovat. Este ca şi cum ai avea un cuţit de bucătărie; el trebuie folosit pentru a tăia pâinea sau alte alimente în bucătărie. Dar dacă acel cuţit e folosit pentru a jefui oameni pe stradă, cine e de vină, cuţitul sau omul care-l foloseşte în alte interese meschine decât cel pentru care a fost creat?

„Evoluţia omului a fost oprită de Biserică” – nimic mai fals!

Doar daca ne gandim la perioada Evului Mediu (The Dark Ages, cum ii spun anglofonii), vedem ca evolutia omului a fost oprita secole la rand de biserica. Nu puteai gandi, nu te puteai exprima, nu puteai inventa ceva, pentru ca erai ars pe rug ca vrajitor sau blasfemiator. Deci e buna religia, ne-a scos din mizerie si ne-a aratat lumina, nu?

Ce-ar mai zice autorul acestor rânduri de mai sus dacă i-aş spune că, din contra, revoluţia industrială a lumii a fost stopată vreme de 200 de ani din cauza unui rege nebun care se declara creştin, dar toate acţiunile sale erau anti-creştine? E vorba de Henric al VIII-lea, regele Angliei, care s-a revoltat împotriva Bisericii Catolice şi a închis toate mănăstirile catolice de pe teritoriul Angliei. Într-una din aceste mănăstiri, fraţii călugări inventaseră un prototip de cuptor pentru producerea la scară mare de fier forjat, şi este foarte probabil că seminţele revoluţiei industriale să se fi dezvoltat mai întâi la aceste mănăstiri, dacă ele nu ar fi fost închise de regele Henric (citiţi mai multe în articolul Revoluţia industrială a Angliei şi a lumii, întârziată cu cel puţin 200 de ani de un rege nebun). Aşadar, iată cum creştinismul a fost împiedicat să poată contribui şi el la evoluţia industrială a omenirii.

Cât priveşte dezvoltarea capitalismului, autorul articolului nu ştie că protestantismul creştin (calvinismul şi luteranismul), apărut în Europa la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, ca reacţie la catolicismul Romei, a avut o contribuţie importantă, dacă nu esenţială, la apariţia capitalismului, motorul dezvoltării omenirii. Aşa cum arată foarte bine Erich Fromm în cartea sa „Frica de libertate”, imboldul pentru activitate a apărut în Europa Occidentală în secolul XVI-lea datorită calvinismului şi luteranismului, ce pun accent pe dogma predestinării (adică Dumnezeu îi predestinează pe unii, înainte de a se naşte, să fie sortiţi graţiei, iar pe alţii sortiţi damnării eterne). Pornind de la această dogmă, protestantismul a pus atât de mult accent pe efortul personal şi pe succes: dacă cineva în tot acest efort de a munci în continuu nu obosea şi avea succes în activitatea sa morală şi/sau seculară, acest fapt era un semn că este unul dintre cei aleşi. Acest efort pare iraţional, întrucât nu are un scop în sine (nu duce la mântuire), ci serveşte în a indica dacă se va întâmpla sau nu ceva de dinainte determinat, independent de propria activitate. Succesul a devenit astfel semnul graţiei lui Dumnezeu, iar eşecul, semnul damnării. Această nouă atitudine faţă de muncă şi efort ca scop în sine poate fi considerată ca fiind cea mai importantă modificare psihologică a omului occidental la sfârşitul Evului Mediu; constrângerea interioară a devenit mai eficientă decât constrângerea exterioară. Capitalismul şi astfel creşterea exponenţială a bogăţiilor în ţările occidentale nu s-ar fi putut dezvolta fără canalizarea energiei umane în direcţia muncii. Impulsul pentru munca asiduă a fost una din forţele productive fundamentale, la fel de importantă ca aburul şi electricitatea pentru dezvoltarea industrială.

E adevărat că Inchiziţia a avut în istoria bisericii creştine un rol nefast, putând fi ars pe rug pentru orice lucru banal, dar nu trebuie făcut vinovat creştinismul pentru asta, ci doar instituţia Inchiziţiei, care era conduşi nu de oameni creştini, ci de personaje diabolice (vezi mai multe în acest articol Inchiziţia, 600 de ani de crime în numele creştinismului (partea 1)). Însă e total eronat a afirma că creştinismul a constituit o frână în dezvoltarea omenirii, când însăşi o parte din el (latura protestantă) a contribuit esenţial la dezvoltarea omenirii.

A fi creştin nu înseamnă a ajuta pe alţii, ci a te mântui

Eu ma ghidez dupa un cod moral, dupa niste reguli nescrise care definesc conceptul de “bine”. Eu ajut un batran atunci cand il vad si nu trec pe langa el in scarba. Eu incerc sa fac cel putin o fapta buna pe zi. Eu sar in ajutorul unui om batut pe strada. Eu consolez un copil care s-a lovit, nu trec indiferent pe langa el. Eu ajut dezinteresat oameni care-mi cer ajutorul (…) Si, cu toate acestea, nu cred in Cristos, in ta’su si nici in fantoma sfanta (…) Ca vrei sau nu vrei sa crezi (chiar asa ateu cum sunt), sunt un crestin mai bun decat tine.

Autorul acestui articol se pare că a înţeles anapoda principiile creştinismului şi a oricărei religii, în general. Scopul creştinismului (ca şi a altor mari religii) nu este acela de a ajuta oamenii, ci de a ne mântui, a deveni sfinţi, a ne ilumina. Ajutorarea celor de lângă noi nu e un scop în sine, ci e unul din efectele sfinţeniei. Scopul suprem al religiei este acela de a ne descoperi spiritul, de a-L descoperi pe Dumnezeu. Adevărata revoluţie trebuie să fie una interioară, nu exterioară. Numai atunci când vei avea o pace interioară autentică, îi vei putea ajuta pe alţii cu adevărat. Un om iluminat sau sfânt va fi o mică lumină în oceanul de întuneric care ne înconjoară. Cine nu înţelege acest lucru, asta că n-a înţeles nimic nici din creştinism, nici din alte religii. Şi va trăi în continuare în ignoranţă deplină, crezând că a priceput totul.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.