Se stie că voievozii români întrebuintau ca arme de luptă şi buzduganul, iar cronicarul Miron Costin arată că printre alte insignii ale boierilor era şi buzduganuI. Pârcălabul Sucevei, purta la tabără buzduganul. Pârcălabul a fost în Evul Mediu un dregător cu atribuții militare, desemnat să guverneze o cetate, un ținut sau un județ. El avea atribuții administrative, militare și judecătorești, pârcălabul fiind totodată reprezentantul puterii centrale, adică al domnitorului țării, în ținut sau județ. Astăzi ar fi un fel de prefect.
Dar, să revenim la buzdugan… El era format dintr-o bucată principală, numită ghioagă, ce avea 4 feţe şi 12 colţuri. La mijloc, ghioaga era străpunsă de un ghivent. Apoi, avea un mâner destul de lung, care se termină cu o agăţătoare largă, în forma unei scări de şa. Două cuie legau agăţătoarea de mâner, precum şi ghioaga de mâner. Totul era din aramă turnată, cizelată artistic. În ghioagă era şi plumb, de vreme ce greutatea totală a unui buzdugan depăşea 1 kg.
Din „Cronica moldo-polonă” (1352 − 1564) aflăm că Ştefan-Vodă Tomşa, neînduplecat, „l-a lovit cu buzduganul” pe Despot-Vodă (la 1563). Aşadar, buzduganul era un semn al puterii politice domneşti.
Se stie că voievozii români întrebuintau ca arme de luptă şi buzduganul, iar cronicarul Miron Costin arată că printre alte insignii ale boierilor era şi buzduganuI. Pârcălabul Sucevei, purta la tabără buzduganul. Pârcălabul a fost în Evul Mediu un dregător cu atribuții militare, desemnat să guverneze o cetate, un ținut sau un județ. El avea atribuții administrative, militare și judecătorești, pârcălabul fiind totodată reprezentantul puterii centrale, adică al domnitorului țării, în ținut sau județ. Astăzi ar fi un fel de prefect.