Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

Misterul morţii lui Miron Costin, cronicarul decapitat: o execuţie dreaptă sau un asasinat politic?

573

blankMiron Costin (1633-1691) a fost un mare cronicar moldovean, fiind totodată unul dintre primii scriitori și istoriografi din literatura română. Printre operele sale binecunoscute putem aminti: “Letopiseţul Ţării Moldovei”, “De neamul moldovenilor” şi “Predoslovia”. O informaţie mai puţin cunoscută e aceea că Miron Costin era căsătorit cu una din strănepoatele marelui domnitor Ştefan cel Mare.

Cele două partide din Moldova sec.17

Ca şi fratele său, Velicico Costin, Miron Costin s-a implicat activ în viaţa publică din Moldova, având rangul de mare vornic (un fel de prim-ministru). Cei doi fraţi nutreau o mare simpatie pentru ţara vecină, Polonia, a cărei cultură le era mai mult decât familiară. Ei constituiau fruntea partidei pro-polone din Moldova şi susţineau, fără rezerve, acţiunile acestei puteri în lupta dusă împotriva otomanilor, influenţaţi, într-o mare măsură, de fastul şi strălucirea veşmintelor panilor poloni şi, mai ales, de trupele de cavalerie ce atinseseră apogeul.

Partida pro-polonă se confrunta cu o altă partidă moldoveană, mult mai numeroasă, ce se înfiinţase pe vremea lui Ştefan cel Mare şi promova o politică tot antiotomană. Ea dădea dovadă de o tactică ce îşi propunea reducerea riscurilor la minimum, în aşteptarea momentului prielnic pentru a da lovitura de graţie Imperiului otoman.

blank
Constantin Cantemir, liderul partidei moldovenesti

Partida era condusă de un vechi şi priceput oştean, Constantin Cantemir. Era un om de arme vârstnic, care servise în armata poloneză, pe care o cunoştea foarte bine, şi îşi dădea seama că polonezii, bazaţi mai mult pe cavalerie, puteau câştiga bătălii, dar nu puteau face faţă unui război de durată şi de uzură cu turcii, mult mai numeroşi, căliţi în lupte şi dispunând de trupe diversificate şi adaptate la condiţii diferite. Era evident că, prin poziţia geografică pe care o ocupa, Moldova se afla expusă şi, în cazul unui eşec, cavaleria poloneză s-ar fi retras în ţară, iar Moldova ar fi rămas la discreţia trupelor otomane, dispuse să o transforme, fără nicio împotrivire, într-un paşalâc. Iată deci că între cele două partide se născuseră vii conflicte, cel care avea să decidă şi să aibă ultimul cuvânt fiind domnul ţării, Constantin Cantemir, care era totodată şi şeful celei de a doua partide.

Între cele două partide, care, în fond, urmăreau deopotrivă acelaşi obiectiv – neatârnarea şi independenţa Moldovei – s-au ivit fricţiuni, care au degenerat, din motive rămase obscure până în zilele noastre şi cu şanse minime de a mai putea fi elucidate, până la suprimarea lui Miron Costin. Se pare că s-a recurs la acest mijloc extrem, fiind în joc însăşi existenţa statului moldovean.

Tăierea capului lui Miron Costin

Ce s-a întâmplat? În luna decembrie a anului 1691, din ordinul domnitorului Constantin Cantemir (1685-1693), vătaful de păhărnicie Dumitraşcu Macri i-a tăiat capul boierului Miron Costin.
Faptul în sine a fost interpretat de istorici în două feluri:
1) a fost vorba de o condamnare/execuţie;
2) a fost un asasinat politic.

1) Ipoteza condamnării, admisă de Dimitrie Cantemir şi o serie de istorici, are la bază trădarea dovedită a lui Miron Costin faţă de domn, ca şi dreptul acestuia (după legislaţia ţării de la vremea respectivă) de a executa, fără judecată, pe cei vinovaţi de înaltă trădare. În cronica lui Ion Neculce ni se spune foarte clar că decapitarea a avut loc la Roman, precizând textual că Macri l-ar fi ridicat cu păhărniceii ţinutului Roman de la moşia sa de la Bărboşi, ducându-l cu el la Roman. Ori, dacă era vorba de un simplu asasinat, Miron Costin ar fi fost decapitat pe loc, la moşia sa de la Bărboşi. De ce să fi apelat oare Constantin Vodă la păhărniceii din ţinut? Ei erau persoane oficiale. De ce să-l fi dus în capitala ţinutului şi, mai ales, de ce să-l „asasineze” în public?

Oricât ar fi de reală această ipoteză şi oricare ar fi fost prerogativele domnului, credem că o judecată cât de sumară s-ar fi impus, fiind vorba, mai ales, de rangul celor executaţi şi contribuţiile aduse de aceştia ţării. Aşadar, nu poate fi vorba de o execuţie, mai ales dacă ţinem seama de felul cum a fost dusă ea la îndeplinire.

2) Ipoteza asasinatului politic. Aşa cum spunea mai sus, în cronica lui Ion Neculce, scrisă în 1733, la un mare interval după lucrarea lui Dimitrie Cantemir, datată 1716-1717, autorul relatează acest episod: „Deci Cantemir Vodă nu şi-a socotit viaţa lui, că era trecut cu bătrâneţile, om de şaptezeci de ani, de numai că nu-i sosise ceasul morţii şi lui, că s-au potrivit neprietenilor şi nu şi-a cruţat sufletul său. Ca un tiran au trimes pe Macri vătaful de păhărnicei cu slujitori din Roman, de l-au luat de acolo, de la casa lui, de la Bărboşi, de l-au dus până la Roman şi i-au tăiat capul”.

La rândul său, Nicolae Bălcescu afirmă: „Vătaful de păhărnicie Dumitraşcu Macri, sosit pentru împlinirea poruncii domneşti la moşia Bărboşi, unde Miron Costin îngrijea de ceremonialul îngropăciunii soţiei, fără a mai asculta rugăciunea lui de a-l duce la Iaşi, îl smulseră din braţele familiei sale şi, ducându-l în târg la Roman, îl îngenuchiară şi îi tăiară capul”.

În continuare, Ion Neculce îl incriminează pe vătaful Macri: „Iară după ce au venit Macri şi viind zapciu după zapciu să piară, nu l-au mai îngăduit. Şi-au pus de l-au tăiat la Roman. Şi mult s-au rugat lui Macri să-l ducă până la Iaşi, iară Macri, ca un om rău şi de nimica, nu i-au fost milă de sufletul stăpânu-său. Şi s-au grăbit de l-au omorât, că de l-ar fi dus la Iaşi poate s-ar fi îndreptat şi n-ar fi pierit”. Probabil că Miron Costin deţinea dovezi concrete care pledau pentru nevinovăţia sa, dar interese, mai presus de orice, i-au grăbit uciderea, fapt care pledează în favoarea unui asasinat şi nu a unei execuţii.

În literatură este descris astfel momentul arestării lui Miron Costin de la conacul său din Bărboşi: „Dar îndată a ajuns aici vătaful de păhărnicei şi, după dânsul, au mai venit zapciu după zapciu, din sfert în sfert de ceas, cerând să fie ucis Miron Costin… Printre puţinele slugi ale curţii din Bărboşi, care pregăteau înmormântarea jupânesei Ilina, vestea arestării logofătului a produs mare îndârjire. S-a adunat satul în jurul curţii. Şi odată cu inima oamenilor, s-a burzuluit vremea şi mai cumplit ca înainte. Macri a socotit că nu-şi poate îndeplini aici crunta poruncă domnească: are prea puţini slujitori şi nu poate ghici până unde poate merge îndrăzneala sătenilor, care au înconjurat curtea, la vestea că au venit să-l ucidă pe logofăt… L-au suit în sanie şi, înconjurat de slujitori, l-au pornit prin viscol, spre Roman”.

Cele întâmplate au intrat în legendă şi bătrânii povesteau că faptele s-au petrecut într-un decembrie vrăjmaş, troienit şi rece, în timp ce cărturarul făcea slujba rânduită pentru grijirea mult iubitei sale soţii, moartă de curând (Ilina, sau Ileana). Mai spuneau bătrânii că marelui logofăt i s-a îngăduit să se spovedească şi să se roage în lăcaşul Precistei din centrul oraşului Roman, după care vătaful de păhărnicei a vrut să-i taie însuşi el capul cu sabia. Dar bătrânul se ruga cu mare glas la vătaf să-l mai păsuiască şi să-l ducă la Iaşi, la înfăţişare, spre iertăciune în faţa lui Vodă. Toate muierile de faţă plângeau cu mare bocet; iar din cauza zarvei, Dumitraşcu Macri, vătaful, a pus pe călău de i-a tăiat repede şi cu iscusinţă capul şi astfel barba, ce nu se vedea din nea, de albă, pe dată s-a înroşit împreună cu zăpada dimprejur. După execuţie, călăul şi-a spălat mâinile mânjite de sânge la o fântână din preajmă, căreia de atunci i-a rămas numele de «Fântâna Gâdelui». Pe locul decapitării, feciorii Ioniţă, Nicolae şi Pătraşcu au pus lespede pentru însemnarea cumplitei întâmplări, iar corpul părintelui lor l-au dus în taină la Brănişteni, aproape de Roman. Mai spuneau bătrânii că de faţă la cele întâmplate s-ar fi aflat şi beizadeaua Dimitrie Cantemir, viitorul domn.

În concluzie, considerăm că avem de a face cu un asasinat din raţiuni politice, victime fiind cei doi fraţi, Velicico şi Miron Costin.

Orgoni Crystal