Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

Ştefan cel Mare, domnitor foarte viteaz, dar invidios, vărsător de sânge şi…iubitor de femei

552

Stefan cel Mare 77Am pornit în alcătuirea acestui articol, de la acuzaţiile unui comentator foarte revoltat de faptul că m-am legat de “marele Ştefan cel Mare”. Cum de am îndrăznit să-l denigrez pe Ştefan cel Mare, căci el a fost însufleţit doar de nobile gânduri patriotice! OK, pentru a fi cât se poate de obiectiv, las deoparte părerile mele personale, şi am să citesc doar din cronica lui Nicolae Costin “Letopiseţul Ţării Moldove de la zidirea lumii până la 1601”.

Despre războiul purtat dintre Ştefan cel Mare şi Radu cel Frumos aflăm următoarele:

Zavistiia muma tuturor răutăţilor în lume aciasta este, precum şi aicea vedem între Radul vodă, domnul muntenesc, şi între Ştefan vodă în anii de la Hristos 1470. După obiciaiul nostru omenesc, cu cit ari avea neştine mai mult, cu atîta zavistuiaşte la averea altuia, cum n-ari avea. Aşea Ştefan vodă, nu-i agiungea al său, ce zavistuia Radului vodă.

În traducere (căci Nicolae Costin scria într-o frumoasă, dar veche limbă românească):  “zavistiia” înseamnă “pizmă, ură, invidios”. Aşadar, Ştefan cel Mare era foarte invidios pe Radu cel Frumos, domnitorul Munteniei, pentru că avea mai mult decât el. Şi astfel a început războiul împotriva sa. Nicolae Costin ne asigură că nu sentimentele patriotice l-a făcut pe Ştefan Vodă să declanşeze războiul.

Mai departe Ştefan a câştigat acest război, căci era, într-adevăr, de un curaj aproape nebunesc, cum nu s-a mai văzut la alte personalităţi ale poporul român. Însă el n-a avut cu fratele său de sânge, Radu cel Frumos, doar un singur război, ci două. În acest ultim război, după ce-a intrat în Bucureşti, ce făcu domnitorul moldovean? Să-i dăm cuvântul iar lui Nicolae Costin:

“Iară Ştefan vodă, miercuri, noemvrie 24, au dobîndit cetatea Bucureşti şi au luat pre doamna Radului vodă şi pre fiică-sa, Voichiţa, ş-au luat-o şie doamnă, că-i murisă doamna ci-au avut după Chineajna. Luat-au Ştefan vodă toată averea şi tot ci-au avut Radul vodă şi toate stiagurile lui şi, veselindu-să trei dzile, s-au întorsu înapoi la scaunul său, la Suciavă”.

Aşadar, săracul Radu cel Frumos, a rămas la pielea goală. Ştefan cel Mare i-a luat nu doar toată averea, dar i-a luat şi nevasta, şi pe fiica lui, cu care s-a şi însurat (mai mult sau mai puţin forţat).

Oricum, Nicolae Costin îl caracterizează foarte bine pe Ştefan cel Mare, a cărui personalitate era următoarea:

“Fost-au acest Ştefan vodă om nu mare de stat, mînios şi grabnic a vărsa singe nevinovat; de multe ori la ospeţă, omorîia fără giudeţu. Iară de alt, era om întreg la fire, nepregetuitori’u şi lucrul său îl ştiia a-l apăra şi unde nu gîndiai, acolo îl aflai. La lucruri de războae meşter, unde era greul, însuş nevoia de să vîrîia, ca vădzindu-l ai săi, să nu îndărăptedză, şi pentru aceia rar războiu de nu izbîndiia şi unde îl biruia alţii, nu pierdea nădejdea, că ştiindu-să cădzut gios, să rîdica diasupra biruitoriului. După moartea lui, pană astădzi îi dzic Sfetî Ştefan vodă, nu pentru suflet, că este în mîna lui Dumnădzău, că el încă au fostu om păcătos, ce pentru lucrurile vitejiei lui, carele nime den domni nice mai nainte, nice după dînsul l-au agiunsu, mai apoi după moartea lui, fiiu-său Bogdan vodă urma lui luasă de lucruri vitejăşti, cum să tîmplă den pomul bun, bună roadă esă”.

Precum spuneam şi mai sus, Ştefan cel Mare avea această calitate: era extrem de viteaz şi hotărât, calităţi care aproape că nici nu le mai întâlneşti în ziua de azi. Era vărsător de sânge, dar, nu cred că ar trebui judecat prea tare nici pentru acest lucru, pentru că aşa erau lucrurile în acele vremuri. Dar, Ştefan cel Mare nici nu ar trebui divinizat. Cred că dacă am găsi o cale de mijloc, ar fi mai bine.

Orgoni Crystal